Treceți la conținutul principal

O poezie

Ma surprind deseori avand un comportament tiranic si nedrept fata de copiii mei.Uit ca sunt niste copii.Vreau sa faca asa si asa si pe dincolo.In ultima vreme am reusit sa ma uit la ele si altfel.Sa las deoparte rutina care sterge bucuria si jocul si stralucirea unei zile.Sa nu mai fiu posesiva si uracioasa si cu regulile in buzunar toata ziua, buna ziua.Sa fiu in stare sa le gasesc sufletele lor minunate si sa fiu fericita.Sa nu incerc sa impun doar pentru ca sunt mama.Sa le gasesc esenta fiintei lor si sa dansez impreuna cu ele prin viata.Simt ca m-am schimbat mult in ultima vreme si ca incet-incet, sufletul meu se curata de tot balastul adunat in ultimii ani.Am timp,am liniste ,am echilibru si ele simt asta.Si pentru ca nimic nu e intamplator,aflandu-ma in starea asta,am descoperit o poezie superba,adevarata si pe care orice mama ar trebui sa o invete pe dinafara.Si imi e rusine ca nu o stiam.

Kahlil Gibran:Despre copii

Copiii voştri nu sunt copiii voştri.
Ei sunt fiii şi fiicele năzuinţei Vieţii spre ea însăşi.
Ei vin prin voi, dar nu de la voi.
Şi deşi ei sunt cu voi, ei nu vă aparţin.

Voi le puteţi da dragostea voastră, dar nu gândurile voastre,
Pentru că ei au propriile lor gânduri.
Puteţi oferi o casă pentru corpurile lor, dar nu pentru suflete,
Căci sufletele lor locuiesc în casa lui mâine, pe care voi n-o puteţi vizita, nici măcar în visele voastre.
Voi puteţi să vă străduiţi să fiţi ca ei, dar nu să îi faceţi pe ei aidoma vouă.
Pentru că viaţa nu merge înapoi, nici nu întârzie asupra lui ieri
.

Voi sunteţi arcurile din care copiii voştri, ca săgeţi vii, sunt trimişi înainte.
Arcaşul vede ţinta pe 
calea infinitului şi El vă îndoaie cu puterea

Lui, ca săgeţile Lui să meargă iute şi departe
Fie ca îndoirea voastră în mâna Arcaşului să fie către bucurie;
Căci aşa cum El iubeşte săgeata care zboară, la fel iubeşte El şi arcul
stabil.

(Din "Profetul")




                            Voi puteţi să vă străduiţi să fiţi ca ei, dar nu să îi faceţi pe ei aidoma vouă.
                            Pentru că viaţa nu merge înapoi, nici nu întârzie asupra lui ieri.




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

La geam

La  geam Când  a  plecat  prima  oarā  de  acasā ,  Scândurā  avea 13  ani .  Furase  to ți banii de întreținere pe care maică-sa îi ținea in volumul 2 din Torente. Își îndesase două tricouri și niște  pantaloni într-un rucsac verde , plus o sticlă de apă și  niste  sendvișuri. În ziua aia de primăvară- pentru că fugea doar primăvara- când tot orașul mugea, când iți venea să fugi in pădure și să te tăvălești în pământul crud, a luat primul tren  catre  satul dintre dealuri  ș i a ajuns spre sear ă  in casa bunic ă - sii  dinspre tat ă , o femeie  prapadit ă , mic ă ș i slab ă , care nu-l  intreba  niciodat ă , nimic.  A stat dou ă  zile in care nu a vorbit cu nimeni, dou ă  zile in care a stat  intins  in livad ă ,  urmarind  norii. A m â ncat doar ni șt e  branz ă   s ă rat ă  si  cateva  ou ă  ...

Thassos-vestita Marble Beach si Makryammos Beach (VI)

In ultima zi a vacantei,ne-am trezit cu noaptea-n cap.Si cand spun cu noaptea-n cap,asta este o piatra de incercare pentru familia noastra.Noua ne trebuie mult somn si oricine ne intrerupe de la aceasta sfanta activitate,are de suferit.De data asta,au fost proprii nostri copii,care nu avut somn si s-au gandit sa-si spuna bancuri-evident proaste,incepand cu ora 4 dimineata.Oricat ne-am rugat de ele sa inceteze,oricate perne ne-am pus in cap,pur si simplu nu au incetat.Asa ca,intr-un acces de nervi,le-am imbarcat la 6 fara un sfert in masina si am plecat fara nici un tel anume,implorand soarta sa nu ne ruinam ultima zi de vacanta.Am ajuns in Limenas,in port,dupa aproximativ 40 de minute,de unde ne-am luat cornuri calde,iaurt si eu un amarat de espresso vomitiv. M-am uitat lung la pescarusi si la vapoare,incercand sa dau un sens acelei zile. Dupa ce mi-am revenit cat de cat,ne-am hotarat sa ajungem la Marble Beach,o plaja celebra,despre care vuieste internetul.Plaja de marmura,spec...

Do it yourself ?Sau nu?

Imi aduc aminte perfect că atunci când eram in școala generala și chiar in liceu,mama mă surprindea intotdeauna cu ideile ei trăznite intr-o joacă de-a designerul de interior-adicătelea in mutatul mobilei prin casă,că pe vremea aia maică nu prea erau bani să iți cumperi alte lucruri.M-am intrebat cum reușea sa facă asta,ea fiind mica de inăltime și destul de slabă.Cum?Dar mai ales de ce?Ea imi spunea ca simte nevoia sa schimbe decorul,eu cred ca avea surplus de  energie și un dor de ducă permanent. Pe mine nu m-a prins flama asta,nu că n-aș avea dor de ducă,ci pentru că am doua maini stângi si un surplus de lene,deci e exclus sa fac ceva ce nu e in fișa postului.Plus că nici ai mei nu gustă schimbarile,observ ca se simt mai bine intr-un cadru "fix" si ca se obișnuiesc cu anumite lucruri.De exemplu zilele trecute am vrut să arunc din bucătărie un mănunchi din spice de grâu si au protestat amândouă,pe motiv că mănunchiul ăla stă in bucătarie de când se știu ele... Dar,cum su...