cuca-jurnal de zile bune

M-a apucat disperarea. Ar fi prima oară când greșesc. Stau aici,pe balconul acestui bloc cenușiu,având in fața mea geamul care dă în sufragerie.Balconul e destul de mare și încăpător.Dacă fac doi pași in spate,mă lovesc de jardinierele in care sunt câteva flori uscate si necurățate.Mă uit peste balustradă si văd orașul murdar,năclăit si plin de zoaie. Dincolo de perdeaua albă,in sufrageria mică,le zăresc capetele aplecate deasupra mesei.Se uită din când in când unul către celălalt,fără să-și vorbească.Fetița scrie si iși ține o suvița răsucită intre degete.E blondă și are o pijama verde.Nu am suportat niciodată culoarea asta.Nu stiu de ce,Habar nu am.Probabil ca mă duce cu gândul la primavară,la soare,la viată. Nu,nu am gresit.Am ajuns unde trebuia.Uite-l.Nu prea inalt,subtiratec,cu figura ascutită,melancolică,cu șuvițele satene care-i cad mereu peste fată,cu degete nervoase care împung când si când aerul. Acum,tot ce am de făcut este să astept. Stau la pândă pe balconul rece ...