Acum un an imi scriam demisia.Am facut-o de ziua mea.Ca un cadou.Am facut-o dupa doi ani lungi si grei,in care imi propuneam in fiecare saptamana sa ma rup de viata pe care o duceam si care ma facea nefericita.Mi-a fost atat de frica,incat nu ma puteam gandi decat la lucruri care acum imi par atat de stupide,ce o sa zica lumea,daca ma voi plictisi,cum ma vor privi prietenii,cum o sa ma descurc cu banii,ce o sa fac la pensie... In anii astia in care m-am tot gandit si razgandit,am devenit insomniaca,nervoasa,cu schimbari bruste de comportament,atent mascate de ochii lumii.Am devenit o persoana necunoscuta mie.O persoana pentru care nu simteam altceva decat mila.O persoana care se bucura din ce in ce mai rar.As putea sa scriu pana dimineata despre ce tot simteam sau mai ales despre cum NU mai simteam nimic. Asa ca am facut-o.Si a trecut un an si nu am regretat nici o secunda. Intotdeauna am fost o persoana independenta.Apreciez asta la o femeie si cred ca e un statut la care trebu...
despre viata: maica,nicicand n-a fost sa nu fie intr-un fel... (din folclor)