Frica de bătrânețe. Nu cred că este un subiect despre care se vorbește puțin. Din contrǎ , se vorbește mult și prost, și toate discuțiile astea mă duc cu gândul la filmul „Death become her” și mă gândesc că așa vom sfârși și noi, la finalul acestor timpuri în care ridurile au devenit atât de înspăimântătoare încât simțim nevoia să ne ajustăm pe ici pe colo sau chiar să ne dăm un reset complet în saloanele de înfrumusețare. Nu există să deschid Facebook, Instagram sau TikTok și să nu mi se reverse în față ochilor zeci de sfaturi și reclame despre ce ar trebui să faci că să îți păstrezi tinerețea cât mai mult. Acele odioase „hăul”-uri ( cu odioasă extensie GRWM) în care vezi cum puștoaice îți bat cu unghiuțele alea că niște sabiuțe în cine știe ce sticluțe sau chiar doamne stilate care repetă în buclă cum să te machiezi, cum să te demachiezi, în ce ordine să îți pui cremele pe față, cum să te masezi, cum să mănânci, cum să dormi, cum să stai în lumina soarelui, cum să respiri. Oare ...
931 km Aproape un an întreg, am străbătut in fiecare zi, cu gândul, aceșți kilometri. Dimineață când mă trezeam, seară înainte de culcare. Pe ecranul albastru al telefonului, pe o aplicație pentru care sunt recunoscǎtoare că există. 931 km între mine și copilul cel mare. Un drum ca o panglică lungă, primită în dar când a decis să plece să învețe lucruri în altă țară. Nu ești niciodată pregătit pentru această despărțire, prima dintr-un lung șir. Am stat împreună opt zile înainte de a o lasă acolo, pe peronul ăla din fața gării, și nu am știut cât poate să fie de greu. Am avut multă treabǎ în zilele de dinaintea plecării, să găsim cazare, apoi să cumpărăm perne și așternuturi, să umblăm prin cartier să vedem cum e, să ieșim noaptea împreună în centru, să mergem la facultate, doar seara când ne băgăm în pat și îi ascultam respirația ușoară, mă apuca panica neștiind cum o să-mi gestionez emoțiile. Dacă mă uit la pozele din săptămâna aia văd multă căldură și af...