duminică, 23 august 2020

Limba engleza


 

 

Dacă m-ai fi ascultat, acum nu am fi stat in colțul ăsta de lume, străini de tot ce ne inconjoară, doar cu amintirile si pozele si cărțile pe care le-am cărat după noi, crezând că vom găsi in ele adevărul și fericirea și liniștea și bunătatea și apropierea de noi înșine, acei noi, așa cum am fost când eram singuri în garsoniera aia mică din Tineretului, unde atunci când era vânt, tabla de la acoperiș bătea ca un dangăt de clopot care ne amintea de bisericuța aia albă din sat, unde m-ai dus să-mi spui că mă vei iubi toată viața, viață pe care am inceput-o atunci, în vara aia ploioasă după ce ne-am dat examenele și când ne-am întâlnit întâmplător, tu nu mai erai cu tipa aia blondă după care înnebunise jumătate din București  când ieșeai cu ea in oraș,  dar ea voia să se mărite bine, nu concepea viața fără vilă și călătorii de trei ori pe an, atunci m-ai văzut pe mine in sfârșit, după un an intreg în care te urmăream cu privirea când jucai baschet și aveai părul vâlvoi și nu-mi doream decât să-mi trec mâna prin el și să  mă uit in ochii tăi, altceva nu voiam, dar uite, m-ai văzut și m-ai invitat la teatru, apoi ne-am plimbat în grădina Icoanei , unde mirosea a verde și a viață și unde ploaia cădea ca nebuna pe noi, care ne adăposteam sub ștreașina lipită de liceul vechi, unde maică-ta fusese profa mea de engleză, dar tu nu știai atunci amănuntul ăsta, ți-am povestit doar când m-ai dus la ea la cafea, cafea adusă în cești pictate, pe o tavă ținută de mâinile alea care gesticulau încontinuu, voind sa-și mascheze nervozitatea, nici nu voia să mă privească mai mult de cateva secunde, mă recunoscuse deja și gândul că voi veni des la ea in casă o făcea să răsucească ciucurii de la fața de masă, dar nu-I nimic, am să încerc să nu o deranjez prea mult, mai ales că nici nu știam prea bine engleză, dar i-am promis ca o să invat, aiurea, n-am invațat-o decât aici, in țara asta străină, unde am ajuns după ce ne-am săturat de muncă , de jegul din oraș și de taxe, dar atunci am continuat, eram tineri, ne-am iubit si am făcut copii, am râs și am sperat, apoi am inceput să nu ne mai vedem, ne ocoleam să nu se vadă dezamăgirea și tristețile, ne-am găsit câte ceva de făcut, tu te-ai apucat de sport, te ingrășasei un pic de când nu mai jucai baschet, nici părul nu mai era vâlvoi, iar eu nu mă mai uitasem de mult in ochii tăi, e drept că acum aveai ochelari, unii frumoși , cu ramă groasă, făcuți la doctorița aia cu care te-ai culcat, sigur că te-ai întors acasă, dar eu am știut după cum mi-ai zâmbit stingher când te-am întrebat cum a fost în delegație, m-am prefăcut că nu văd, aveam treabă, lucrurile mergeau din ce in ce mai bine la firmă, nu aveam timp de pierdut cu chestiile astea, nici nu erau importante, de fiecare dată te-ai intors acasă, de ce m-aș fi impacientat, aveam de deschis incă două sedii, un plan de urmat, uite, în sfârșit avem de toate, plecăm in city break-uri si pot să merg în sfârșit la masajul ăla balinez care costă cât salariul meu de pe vremea când eram stagiară, nu putem să ne oprim acum și să fim tineri și să ne iubim din nou, cine dracu se mai iubește după atâția ani de căsătorie, hai să ne concentrăm pe copii și să terminăm casa aia de la Văleni până nu îmbătrânim, că doar de aia o facem, să ne mutăm acolo la pensie și să grădinărim, nu să crăpăm de muncă, dar lucrurile iar s-au schimbat și a venit criza si am pierdut aproape tot, noroc că ai primit oferta asta generoasă și neașteptată,  care ne aducea o alta viață, una nouă și atunci am vândut tot și am plecat doar cu cărțile și pozele și deși te-am implorat luni intregi să nu vindem, să lăsăm totul așa câteva luni, nu ai vrut, așa că am plecat cu tine peste mări și țări, într-o țară ploioasă, așa cum a fost vara aia când m-ai dus la teatru și m-ai pupat sub streașina de lângă liceul unde mama ta preda engleza, imi aduc aminte de ea, parcă locuiește in capul meu, dar nu-I nimic, acum știu să vorbesc, dar nu-mi mai folosește la nimic, doar când merg la bisericuța aia albă din sat, care-mi aduce aminte de mine și de tine, de verde și de viața întreagă, rotundă.

vineri, 6 martie 2020

La geam

La geam


Când a plecat prima oarā de acasāScândurā avea13 aniFurase toți banii de întreținere pe care maică-sa îi ținea in volumul 2 din Torente.
Își îndesase două tricouri și niște pantaloni într-un rucsac verde , plus o sticlă de apă și niste sendvișuri.
În ziua aia de primăvară- pentru că fugea doar primăvara- când tot orașul mugea, când iți venea să fugi in pădure și să te tăvălești în pământul crud, a luat primul tren catre satul dintre dealuri și a ajuns spre seară in casa bunică-sii dinspre tată, o femeie prapadită, mică și slabă, care nu-l intreba niciodată, nimic. 
A stat două zile in care nu a vorbit cu nimeni, două zile in care a stat intins in livadăurmarind norii. A mâncat doar niștbranză sărată si cateva ouă aduse la prânz de mamaie Ana.
Scândură izbutea să se facă nevăzut si in cele mai deschise spatii.
Furase ani de zile portofele si marfă din magazinele inșirate in centru si nu fusese prins decât o dată, de o cucoană care-l dăduse pe mâna poliției.
Au chemat-o pe maică-sa să-l ia și singura amintire din ziua aia e cicatricea de pe frunte. Il izbise maică-sa cu inelul ăla obosit, rămas moștenire din neam in neam, fi-le-ar neamul de râs sa le fie.
Cand o să aibă bani o să-și facă acolo un tatuaj, a vazut el intr-o poză.
Un șarpe. 
Un șarpe răsucit care o să-i plece de sub tâmpla dreaptă.
Scândură are acum 17 ani si azi va pleca pentru ultima oară.
Nu mai vrea să vadă apartamentul ăsta  care miroase mereu a farmacie, nu mai vrea să vadă niciodată pomul  din fața geamului de la bucătarie si mai ales, nu mai vrea să o vadă pe maică-sa cat o trăi, să-i vadă ochii aia stinsi și gura pungă.
Nu era vina lui că idioata aia de soră-sa se intinsese sa rupă o creangă din pom. Nu era vina lui că scaunul de sub ea alunecase pe gresia urâtă si maronie , pe care maică-sa o spăla de două ori pe zi.
Când a coborât treptele sărind cate trei o dată, deja erau strânși vecinii.
Tanti Mia de la parter țipa si nu mai avea aer, domnul care ținea magazinul mic de vis a vis stătea așezat pe bordură cu ochii inchisi, iar idioata de soră-sa avea o crengută inflorită in mână.
Nu-și mai amintește cu precizie ce a făcut atunci. Nimeni nu știe, poate pentru ca Scândură izbutește să se facă nevăzut. Dar știe cum a fost in lunile si anii următori.A furat și a mintțt, s-a bătut până la os, a băut până la uitare, s-a drogat și s-a lăsat de școală.
Venea acasă când nu mai izbutea să facă rost de bani, când nu mai pusese mâncare in gură de zile intregi, când hainele pe care le purta miroseau a hoit.
Maică-sa ii deschidea ușșil primea fără să scoată un cuvânt. O ura atat de tare incât nu reușea să stea in aceeașincăpere, voia să o strângă de gâși să o audă urlând.
Intra in casa aia ca intr-un mormânt, iși intindea corpul in patul lui adolescentin și se prefăcea că doarme de câte ori se deschidea ușa.
Ar fi vrut să-i cuprindă capul in palme și sa i-l deschida, sa ii regleze ochii aia care nu-l vedeau, sa-i puna carne inapoi in inima.
Era convins ca oamenii se nasc cu un perete carnos pe dinauntru care pulseaza si respira si care e smuls bucata cu bucata, cu fiecare an ce trece pana ramane un perete de piatra. Asa crede ca sunt oamenii batrani, nu mai au nici inima, nici ficat, nici rinichi, doar un perete rece si scarbos pe care cresc licheni verzi si otraviti.
O singura data a vrut sa vorbeasca cu maica-sa , i-a atins mana si s-a uitat in ochii ei. Era in anul in care ea murise si in ziua aia urma sa implineasca 7 ani.
A deschis gura, dar nu a iesit de acolo nici un cuvant.
Cuvintele ieseau doar noaptea , cand deschidea geamul la bucatarie si intindea mana pana la creanga si repeta ca intr-un descantec stai aici, stai cu mine.
Apoi iesea pe strada si incerca sa uite.
Trenul e deja tras la linie.
Nu sunt ocupate decat doua scaune, un burtos slinos care mananca o branzoaica si o femeie tanara, cu ochi frumosi si unghii rosii.
O sa-i fure portofelul si o sa-i zambeasca.
Apoi o sa coboare in gara aia de peste munti, in orasul ala mic despre care a citit pe net. O sa care gramezi de moloz si o sa uite.
O sa uite si o sa se transforme in altcineva, o sa-si smulga carnea de pe dinauntru pana cand o sa gaseasca peretele de licheni.
Incearca sa doarma, dar cineva ii bate in geam.
E maica-sa, care tine in brate niste crengi de liliac.
Ii sopteste atat de incet incat cuvintele se izbesc de geam si se intorc.
Dar el le aude si le recunoaste: stai cu mine.
Stai aici.