duminică, 18 noiembrie 2012

Bucureștiule,ești urât ca noaptea!

Vineri,sâmbătă și duminică am fost cu copiii prin centru,de doua ori la cinemateca si o dată la Clubul Tăranului Român.
Am mers mult pe jos,prin Centrul Vechi,pe Calea Victoriei,P-ța Romană și m-am îngrozit de urâtenia acestui oraș,de care și-au bătut joc oamenii in mod constant.
Eu cred ca pe primul loc pe lista vinovaților sunt politicienii,aceste scârbe egoiste și nemernice care-au furat tot ce le-a  căzut in mână.Și din resturile care-au mai scăpat printre degetele lor umflate de prânzuri grase,au mai cârpit in bătaie de joc câte ceva pe corpul descărnat al orașului.
Pe locul doi sunt arhitecții și constructorii care au creat niște odioșenii sinistre prin oraș,începând cu blocurile de sticlă și oțel,urâte și ieftine și terminând cu câte o sărăcie de bloc de locuințe,pitulat pe lânga vreo casă veche,dar infinit mai elegantă.
Pe locul trei suntem noi,locuitorii Bucureștiului.Ar fi trebuit să facem zid viu in fața clădirilor lăsate să putrezească sau să aruncăm cu oua vechi in astea noi și urâte sau să scriem măscări cu graffiti pe zidurile clădirilor de birouri.Să facem ceva,orice.Să luptăm pentru orașul ăsta cum putem.N-am văzut pe nimeni să se culce in fața vreunei clădiri,așa cum făcea Sandra Bullock in nu știu ce comedie și vreun șmecher frumos ca Hugh Grant să se oprească din măcelerit orașul.
Pentru că orașul este măcelărit.Centrul Vechi este centrul mucegaiului și al șobolanilor.Când e pustiu,cum era vineri seara,iți vine să-l ștergi de pe hartă.Sigur că vara e frumos,când e plin de lume și nu se mai vede jegul de dedesubt.Sigur ca zicem că e frumos ca afară,pentru toate restaurantele și toate cafenelele aranjate și pline de flori și lumini.Și mai bem o bere,stăm cu prietenii și ne trece.
In seara asta am venit pe jos de la Muzeul Tăranului,am coborât pe Victoriei,am trecut pe lângă Casa Vernescu ingropată in întuneric,așteptând probabil translatarea sau acoperirea ei cu aur marca Jiji (vezi Ce scrie pe Wiki),pe lângă Casa Cesianu-fosta Legație germană și cunoscută sub numele de Casino Victoria,am alunecat pe langa pereții Ministerului de Economie (pe care-l știu pe dinafară,tatăl meu lucrând acolo mai bine de douazeci de ani),am alunecat,zic din cauză de caini,apoi am cotit-o spre stânga,in Amzei si mai apoi Romană.
Străzile astea fac harta mea personală,le-am călcat de nenumărate ori in copilărie (am locuit pe Occidentului mulți ani),le am in inima mea pentru totdeauna,le știu și in vis.Dar in visul meu sunt altfel.
Acum era intuneric și pustiu.Mulți,mulți caini și căcații lor,mă intreb ce dracu' mănâncă ,tot orașul e acoperit cu mizeria lor.
Suntem atât de departe de tot ce înseamnă o capitală europeană.
In timpul săptămânii merg pe straduțele vechi ce inconjoară Dacia și Moșilor (Toamnei,Viitorului,etc).Sunt atatea case frumoase lăsate să moară ,case ocupate in proporție de 90% de țigani,care vara zac pe trotuar scuipănd semințe și ascultând manele.Mai o nuntă,mai o inmormântare,mai o bătaie,au făcut ca toate străzile alea să pută a acru.
Casele in schimb stau incă in picioare,frumoase,batrâne cu curțile pișate de puradei,așteptându-și demne sfârșitul.
Vreau să scriu câteva rânduri din cartea lui Majuru-Cum se distrau românii odinioară:
"Categoriile sociale cu studii superioare sau cu studii medii,dar atașate vieții urbane,nu s-au putut concentra intr-un cartier anume,ci au fost nevoite să trăiască amestecate cu elementele rurale venite de pretutindeni și,in consecință,Bucureștiul de astazi nu mai poate semăna cu cel interbelic sau antebelic.Perioada zonelor diferențiate pe branșe negustorești sau profesionale a dispărut.Astăzi trăim intr-o lume amestecată,lipsită de un model urban.
Orașul in care trăim este un spațiu nedefinit pe deplin,căruia numai sociologii și antropologii ii mai pot da în timp o destinație culturală și istorică."
"Trăim intr-un oraș eclectic-urmașul micului,dar strălucitorului Paris de odinioară-unde centrul elitist,subțire și fragil a fost șantajat denperiferia majoritară care in final i-a impus modelul formator.In confruntarea violentă și definitivă dintre modern  și primitiv,cazul Bucureștiului e aparte,intrucat pare că,cel puțin pentru moment periferia a invins."

Mă scufund in visele mele,unde Bucureștiul este un oraș frumos și curat.

sâmbătă, 17 noiembrie 2012

Din sambată in sâmbată

Viața curge ca nebuna.Nu am avut vreme sa scriu altceva in afara de liste și de teste de-a treia pentru mate și franceză.
Ziua mea incepe la 6 dimineața și se termină seara puțin dupa 9.Programul este cam același in fiecare zi,dar nimic din ce fac nu mă obosește sau enervează.Sala mă ajută extraordinar de mult și chiar dacă nu am slăbit cine știe ce,energia este extraordinară.Nu am slăbit dintr-un motiv foarte simplu.Paine,dulciuri,bere.Partea cea mai grozavă este ca nici nu m-am ingrășat și că hainele vin mult mai bine.Nu-mi bat prea tare capul,sunt mulțumită de starea pe care o am.
Saptamana a fost bună,pozitivă iar weekend-ul grozav.Am fost la atelierele de make-up si de costume  de la www.kinodiseea.ro ,unde fetele s-au distrat tare de tot.
La atelierul de make-up,fetele mele s-au transformat in vampiri,machiajul a iesit grozav,pur si simplu se oprea lumea pe stradă să se uite la ele.
Azi au fost la atelierul de costume unde a fost la fel de frumos.Da,nu pot să pun poze din păcate.
Surpriza a venit de la o intâlnire neașteptată,care mi-a confirmat incăodată că lumea nu e altceva decât un sat.Mai măricel e adevărat,dar in esență un sat.Acum vreo doi ani am intalnit cu totul intamplator o doamnă care mi-a plăcut instantaneu.Inainte sa ne prezentam sau sa scoatem vreun cuvânt.Era in preajma sărbatorilor,zăpadă multă,eu aglomerată acasă cu musafiri,cu serbările fetelor,cu pregătiri,ea foarte relaxată chiar dacă avea mai multă treabă decât mine.Am stat de vorba si am râs,mi-a plăcut mult de ea,am schimbat numere de telefon,fiind sigure ca o să păstrăm legatura.M-a sunat după vreo săptamana,invitandu-ma la ziua fiicei ei,din pacate am fost nevoita sa o refuz,eu avand alte planuri.Apoi au venit sărbătorile,m-am luat cu chestiile de zi cu zi,am ținut telefonul mai mult inchis dupa cum imi e (bunul) obicei și când am vrut să o sun am realizat ca nu-i mai am telefonul.Nu aveam unde să o caut,pentru ca imi spusese că iși va muta atelierul și nici nu sunt genul sa fac ceva mai mult decat să dau un telefon.Am uitat,vremea a trecut și chiar dacă mă gândeam uneori la dialogul nostru spumos și plin de umor,mi-am dat seama că nu o să ne mai vedem.
E,in seara asta am intalnit-o la Kinodiseea.Ne-am bucurat mult și mi-a zis ca s-a mutat la nici doua
minute de strada mea.Ei,ce mai poți sa zici?
Nu ca-i frumoasă viața?
Și ca să incheiem săptămâna in stil mare,maine mergem la bal mascat,la Clubul taranului roman.
Ce dacă in casă e haos,acum pregătim costumele pentru mâine.
Iar eu mă pregătesc pentru seara mea de filme: Woman on top si Carnage
Și vă doresc seară bună.

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Fotografii amare

De obicei sambata ieșim pe afară.Un parc,un film,o plimbare,o inghețată.Azi insă nu am avut chef de scos nasul din plapumă.Am mancat in pat,am dormit,am baut un ceai,am mancat,am baut o bere și tot așa.Fetele au inventat tot felul de jocuri,au fost cantarețe,dansatoare și apoi fete model (striga lumea dupa el,cum ar zice Artanu'),au decupat,au desenat,s-au bătut și au intors casa pe dos.
Am zapat mult tv-ul.Probleme mari de tot au ăștia la mansardă,zau așa!
Trecând peste mizeria asta sinistră de la tv,din ce in ce mai uriașă,de parcă mai mulți nebuni au pus pariu care reușește primul sa aibă cel mai cretin public,deci trecând peste-adică inchizând televizorul,am intrat pe internet cautând lucruri interesante,citind presă (mult mai primenită față de tv) sau blogărind.
Și am ajuns să văd niște fotografii extraordinare.Nu mai știu cum am ajuns la ele ca să pun link,cred că dintr-un ziar dacă nu mă inșel,dar vă zic unde le puteți vedea.
Lăsând la o parte faptul că omul care le face are o poveste interesantă,fotografiile lui m-au lăsat cu gura căscată.M-am cutremurat,m-am minunat,am plâns,m-am emoționat.Mi-au spus fiecare o poveste.Am simțit emoție.
Poate le-ați văzut si ați auzit de el,dar dacă nu,merită să le vedeți.
 Aici:  www.mugurvarzariu.com

joi, 8 noiembrie 2012

Despre ochelari

Am ochelari pentru citit.Sunt noi nouți,au o ramă șmecheră,alb cu negru și m-au costat o grămadă de bani.Mai am doua perechi în sertar-de fapt ăia sunt ochelari-lupă,cumpărați de nevoie cand nu aveam cum să ajung la doctor-cumpărați dintr-un mall din Melbourne cu 5 dolari fiecare.O pereche roz care arată senzațional și o pereche argintii.Din păcate nu-i mai pot purta pentru că dacă ii port o să imi crească vertiginos dioptriile.
Ma intreb însă cat o să ma țină.
Să vă zic ceva.Sunt innebunită după ochelarii de soare.Nu plec nici la magazinul din colț fără ei.Sunt ca pițipoancele alea care nu se despart de ei.Am o singură regulă:nu-i port cocoțați pe vârful capului.
Preferații mei dintotdeauna au fost Ray-Ban.Ăia de polițist.Acum 10 ani când am fost prima oară in Grecia,ne-am oprit la un duty free de unde Jupanu' si-a luat o pereche de ochelari de soare.Da,Ray-Ban,de polițist.Prețul a fost excelent,100 de dolari,țin minte sigur.Eu mi-am luat un parfum,nici măcar nu mai știu ce marcă.Și acum plang după o pereche de ochelari ca ăia,dar nu cred ca-mi voi cumpăra vreodată.Din când in când ii mai șterpelesc pe ăia jupănești,dar mi-e așa frică sa nu-i sparg,ca nu mă ține mult.El nu știe,ii mai uită cateodata in mașină și vulpea...harșt...pune laba pe ei.
Cred ca in decurs de zece ani,am avut pe puțin 25 de perechi.Din ei,doar doi au fost de marcă și nici aia de top.Restul ieftineli de la Meli Melo si mai nou,de la H&M.
Pentru că dragii mei ii pierd sau ii rup sau cand  ma aplec ii scap pe jos și apoi calc pe ei,ii arunc in geanta si ii zgarii,de cele mai multe ori ma așez pe ei si aud crrrrrr...gata.Sau imi cade cate o lentila pe strada,asta e cea mai tare faza,ma amuza de fiecare data...Asa că la ce bun sa dau o avere pe o pereche de ochelari buni?Lumea zice lasa ca daca iti iei unii buni o sa ai grija de ei,aiurea!
Acum am in sertar 5 perechi.
Și totusi ce ma fac cu aștia noi nouți?!De o saptamana de cand ii am,i-am pierdut deja de 3 ori prin casa.Noroc ca nu-i scot in lume...
Dar am un plan bine pus la punct.Mi-am propus ca dacă până de ziua mea,in mai anul viitor adică,nu-i sparg/pierd/zgarii sa-mi cumpar o pereche nou-nouță de Ray-Ban!!!
Am zis.

Limbajele iubirii

Nu cred că m-am gândit vreodată că o să am copii.Inainte de 34-35 de ani sigur nu astea erau gandurile mele.Teoretic proiectam in viitor imaginea unei familii cu copii,dar practic eram atât de departe de toate astea.Pentru mine maternitatea a venit tarziu,dupa 37 de ani.Sunt convinsa 100% că unele femei sunt mai potrivite să fie mame față de altele.Cred că există o vocație,așa cum există vocația prieteniei,vocația profesiei și mai știu eu ce altceva.
Eu nu am această vocație.Eu trebuie să muncesc pe brânci sa fac față situațiilor de fiecare zi.Sunt egosită și nu am răbdare,astea ar fi principalele mele defecte ca mamă.Și dacă ar fi să il ascult pe Jupân,probabil ca incă am 9 ani si de asta uneori nu mă ascultă nimeni.Dacă mai adaug la asta si faptul că nu sunt constantă in decizii-poti spune ca sunt un dezastru.
Drept urmare pentru că le iubesc nespus,in fiecare zi incerc să invăț cum să mă controlez,cum să le înțeleg și cum să fac să fiu o mamă relaxată (pentru că de cele mai multe ori nu sunt).
Se spune că pentru a crește un copil e nevoie de un sat.Da,așa e.E greu să crești un copil,mai ales cănd satul are doar doi locuitori,din care unul e plecat mai mereu să vâneze.
Nu ajunge să îl hrănești,speli,ingrijești și sa-i cumperi jucării.E o muncă continuă și dacă nu ai alte resurse -in afară de dragoste-pui mana și te informezi.Pe tema asta citesc foarte multe cărți.Multe.Am investit serios in treaba asta.Unele m-au plictisit ingrozitor,altele mi-au fost de folos.
Zilele astea am început o carte,se numește Cele cinci limbaje ale iubirii-Gary Chapman,Autorul susține că toată lumea folosește aceleasi cinci limbaje de iubire,dar la nivel individual predomină unul singur.Cele cinci limbaje sunt:
-mangaierile fizice
-cuvintele de incurajare
-timpul acordat
-darurile
-serviciile
Un copil are nevoie de toate cele cinci limbaje,dar pentru el unul singur este important ca să-și păstreze rezervorul iubirii plin.Asta mi-a plăcut mult.Totul e să descoperi cât mai repede și la timp,care este limbajul important al copilului tău.
Pentru M este cel al mangaierilor fizice.Mai mult decat orice,atunci se simte ea in siguranță.Cumva știam asta,dar cred că niciodată nu primea căt ii trebuia.Acum ne îmbrățișăm de mai multe ori in timpul zilei,ii fac masaj și ea toarce ca o pisică fericită.Chiar e mult mai liniștită.
Pentru I,nici o mirare,importante sunt serviciile pe care i le ofer.Păturica,sucul adus la pat,un dulce,ardeiul tăiat intr-un anume fel,peria de par și orice altceva.Genul ăsta de lucuri le fac și pentru M,dar ea nu mi le cere,nici nu-i pasă de fapt de ele.
Incă nu am terminat cartea,dar o citesc cu mare atenție si am nevoie de timp.Mai ales ca mai am o carte care-mi ține de urât,o carte pe care o am in bibliotecă de mult și acum a venit vremea ei.
Cartea fericirii-de Nina Berberova sunt la prima mea intalnire cu ea,nu știu de ce nu am mai citit nimic de ea până acum.
Și ca să inchei,mai am o carte dragă mie,un volum de poezii de Marin Sorescu.
L-am descoperit pe Sorescu acum o mie de ani,cănd cineva mi-a scris pe un bilețel:aș vrea să fug/să dispar și să mă caut/mă iau după tine/și după genele urmelor tale prin aer...
Da,dragii mei și acum una din poeziile mele preferate:


Dedublare


Noaptea cineva umbla cu hainele mele
Si mi le poarta.
Dimineata observ pe pantofi noroi proaspat,
Cine-o fi semanand la umblet cu mine?



De la o vreme a inceput
Sa-mi imbrace si gandurile,
Cand ma trezesc nu le mai gasesc niciodata
Unde le-am pus.



Sunt uzate,obosite,cu cearcane
In jurul ochilor.
Se cunoaste ca cineva a gandit cu ele
Toata noaptea.



Cine s-o fi potrivind la suflet 
Cu mine?!





marți, 6 noiembrie 2012

Flori,fete,filme sau baieți

Dupa weekend-ul muncitoresc in care mi-am rupt mainile spaland geamuri si podele si facand tot felul de alte treburi gospodaresti,am decis sa ignor faptul ca dormitorul fetelor e devastat si sa ma ocup de chestiile pentru care sunt antrenata de ani de zile:filme,carti si mancare.
Ca să nu fi pus titlul de pomană,o să incep cu inceputul lui:

Florile-imi plac nespus.Cui nu-i plac?Totuși,sunt cateva care-mi plac in mod deosebit,care-mi aduc aminte de ceva,de cineva,care imi transmit o stare.De exemplu,bujorii sunt florile pe care le lipesc
de ziua mea de naștere,lacrămioarele sunt florile pe care mi le cumpăra mama cand eram nefericită in dragoste si intotdeauna mi le punea pe noptieră sa-mi aduca aminte de fragilitatea si delicatețea iubirii,crizantemele mari si albe sunt florile pe care parinții mei le-au avut la cununia civilă si pentru că am văzut atatea poze cu ei,mai ales cu mama care-si ițea fața fericita si zămbitoare,le asociez cu mariajul lor fericit.Liliacul este floarea pe care cred ca o iubesc cel mai tare.Il ador,mă zăpăcește parfumul lui,culoarea,felul in care arată,sălbatic si misterios. Zilele astea am făcut o pasiune pentru hortensii.Sunt flori care pentru mine au o semnificație aparte,mamaia mea le avea in curte si când le văd parcă sunt din nou mică si fericită.Le văd scăldate in soare,aud muzică si suntem toți la masă in curtea aia mică. Așa ca azi mi-am cumparat o hortensie roz pal care-mi zambeste cuminte de pe dulap.

Fetele- ale mele,desigur.Cresc,ma uimesc zi de zi.Observă tot felul de chestii,imi pun intrebări deștepte.Dar...toate strădaniile mele de a le indeparta de mirajul hainelor,hainuțelor,se duc pe apa sămbetei incet incet.La M mai puțin,ea e mai băiețoasă și nu dă prea mare atenție (incă) ținutei,sa ii țină de cald si să fie adecvată locului in care merge,in rest nu prea conteaza.Dar I mă distruge pur si simplu.Iși pregătește cu cea mai mare atenție hainele pentru scoala iar azi,in timp ce ne pregăteam să ieșim ,fiind total nemulțumită de ce i-am dat,mi-a  zis:mama,cu accent puternic pe a doua silaba,esti asa demodata! Filme-am văzut un film excelent,care se potrivește perfect cu ce se intâmplă zilele astea la marele licurici:alegerile prezidențiale.Filmul se numește The Ides of March sau Ziua tradătorilor cum a fost tradus la noi.Ambele titluri excelente.Mi-a plăcut totul,distribuția,scenariul,subiectul,regia.Clooney este inteligent,subtil,iți pune in față situații pe care le poți intâlni oriunde,nu neapărat intr-o situație de o asemenea anvergura.Distribuția este colosală,toți sunt extraordinari,Marisa Tomei care este in topul  meu personal de foarte mulți ani,acest domn care cu fiecare film iți mai arată ceva ce nu știai despre el si desigur Clooney și Ryan Gosling.Mi-a plăcut de Clooney- care este regizorul si totodată scenaristul filmului ,că a desemnat personajul negativ al acestui film,candidatul la prezidențiale ,drept democrat,el,Clooney fiind sustinător infocat al democraților.Frumos.Chiar dacă există tot felul de mărșăvii si de ascunzișuri si de slabiciuni umane,nu am putut să mă abțin să nu fac o comparație între politicienii lor și echipa care stă in spate și figurile sinistre din peisajul autohton...Brrrr... Intr-un alt registru,azi am fost cu fetele la mall si am vazut "Hotel Transilvania".Haios,inspirat,așa o sa fac și eu peste cațiva ani cu fetele,o să le construiesc un castel in care sa nu poata intra nimeni care sa le poata pune in primejdie si am sa ma comport "like dracula".Glumesc! Ce nu mi-a placut a fost o replica despre cum se fura in Bucuresti."La asta se pricep ei cel mai bine",cam asa suna replica pustiului din film,care fusese la un concert in Bucuresti si ramasese fara ceas.Foarte urat,eu as fi scos replica asta pentru urechile copiilor mei si chiar si pentru ale mele.Dar,asta e din pacate,suntem celebri pentru Dracula si pentru hoție. Baieții-discutăm despre băieți pentru că așa e titul postării,nu?!Baiatul meu preferat,pe numele lui Jupânu' este plecat in cealalta emisferă de foarte multă vreme.Mi-e foarte dor de el,câteodată sunt deznădăjduită și disperată,dar n-am încotro.Și fetelor le e greu,ele nu știu să traducă in vorbe uneori tot ce simt,dar e tare rău să fie un singur părinte in casă.Ma rog,e un subiect greu si acum vorbeam despre altceva.So,chiar dacă e plecat și chiar dacă il iubesc nespus,asta nu înseamnă că nu mă pot uita după alți băieți,ba mai mult decăt atât ,să mă uit la ei in miez de noapte,chiar de pe canapeaua mea.Băiatul săptămanii este de departe Ryan Gosling.Este o revelație pentru mine,a jucat in filmul ăsta sezațional.Sunt căzută in cap pur si simplu după el.Tin minte că l-am văzut tare demult in Murder by numbers,unde a jucat alături de Sandra Bullock care i-a fost și iubită in perioada aia,in rest nu țin minte nici un film de-al lui.Dar de acum inainte e pe lista mea scurtă. Maine scriu despre ce am citit.Este ingrozitor sa scriu postari de pe acest Ipad.Pierd randurile,o iau de la inceput,apăs aiurea in tramvai,așa că o să vă rog să imi scuzați eventualele greșeli.Noapte bună.

duminică, 4 noiembrie 2012

Do it yourself ?Sau nu?

Imi aduc aminte perfect că atunci când eram in școala generala și chiar in liceu,mama mă surprindea intotdeauna cu ideile ei trăznite intr-o joacă de-a designerul de interior-adicătelea in mutatul mobilei prin casă,că pe vremea aia maică nu prea erau bani să iți cumperi alte lucruri.M-am intrebat cum reușea sa facă asta,ea fiind mica de inăltime și destul de slabă.Cum?Dar mai ales de ce?Ea imi spunea ca simte nevoia sa schimbe decorul,eu cred ca avea surplus de  energie și un dor de ducă permanent.
Pe mine nu m-a prins flama asta,nu că n-aș avea dor de ducă,ci pentru că am doua maini stângi si un surplus de lene,deci e exclus sa fac ceva ce nu e in fișa postului.Plus că nici ai mei nu gustă schimbarile,observ ca se simt mai bine intr-un cadru "fix" si ca se obișnuiesc cu anumite lucruri.De exemplu zilele trecute am vrut să arunc din bucătărie un mănunchi din spice de grâu si au protestat amândouă,pe motiv că mănunchiul ăla stă in bucătarie de când se știu ele...
Dar,cum sunt de multă vreme intr-un proces continuu de reorganizare, zilele trecute,culminând cu weekend-ul,am mutat,am schimbat,am montat,am bătut cuie,am lipit și tare greu a fost.
Am inceput cu bucătăria .Totul a plecat de fapt de la spațiul unde este masa,prea ingust și prea mic ca in orice bucătărie dintr-un bloc comunist.De fapt,la o a doua privire vinovat s-a dovedit a fi televizorul,amplasat strategic pe un perete pentru a-i urmări minunatele programe.Ha!Cum nu mă mai uit decât la filme si alea de cele mai multe ori înregistrate,mi-am dat seama că a sosit momentul sa fie zburat.Dar unde?Nu pot sa-l arunc ,e foarte nou si are o poveste in spate.La fete in cameră este exclus sa îl pun,așa că rămâne doar dormitorul meu si al Jupânului.Da,știu nu e tocmai feng-shui sa stea acolo,dar mărturisesc ca-mi place ideea de cuibăreală,mai ales iarna,cu un pahar de vin lângă mine si un film bun in intunericul nopții.
Ca toate astea sa fie indeplinite,a trebuit să scot tv-ul din peretele bucătăriei,apoi sa-l montez pe peretele din dormitor-aici am avut ajutor-apoi să mut patul in așa fel incât sa pot vedea,apoi sa-l chem  pe tipu' de la cablu,etc,etc...
Bineînțeles că după ce am mutat patul nu se mai potriveau chestiile din jurul lui,exact ca atunci când iți cumperi rochie și nu ai pantofii potriviți ,apoi constați că iți mai trebuie si geantă si ciorapi si tot dai dintr-una in alta.La fel si cu schimbările de decor.Orice ai muta perspectiva e dintr-o dată alta și ia uite,veioza nu mai bate cum trebuie,perdeaua ar fi mers mai bine din perete in perete si nu sa acopere doar geamul,covorașele nu se mai potrivesc pentru că e altă distanță intre pat si perete.Ca să nu mai spun ca iți apar in fața ochilor toate locurile unde nu ai ajuns sa cureți praful si te trezești ca speli si freci si să te intrebi cine te-o fi pus ,când acum puteai sa stai răsturnată pe canapea citind cartea aia nouă .
Dar astea au fost parfum.Distracția adevărată a inceput când am văzut cum atârnă pe perete cablurile din televizor ca niște lumânări de muci pe obrazul unui copil răcit si murdar.Pur si simplu stăteam in pat,obosită si ruptă de spate și eram incapabilă să mă uit la orice ar fi fost in clipa aia la tv.
Așa ca am făcut un drum la Bucur să cumpăr baghete din alea in care intră cablurile si care se lipesc de perete.Le-am luat prea inguste,nu intra decat un cablu,ala de la antenă...du-te inapoi si cumpară ceva mai gros.De data asta a fost bine,dar e o pacăleală cum că s-ar lipi pe perete...Am cerut ajutor.Bormașină,holșuruburi,tencuiala sărită,praf...
Dar cine se uita aseară in miez de noapte la Robin Hood ?Exact acel cineva ca a realizat ca in timpul acestor acțiuni de mare anvergură,peretele s-a murdărit și are mare,mare nevoie de o zugrăveală mica..
Uite de asta n-o sa fac niciodată casa aia de la Valeni,doar gândul că ar trebui să fac asta weekend de weekend ma descurajează...Voi cum faceți când vă apucă cheful de modificări prin casă?
Poze nu pot sa pun,dar eu mă inspir de aici:

http://freshome.com/bedroom/

vineri, 2 noiembrie 2012

Probleme tehnice

Blogul meu e plin de praf.Nu,n-a murit,am vazut ca lumea a mai deschis ușa din cand în cand,dar dacă n-a mai gasit nimic interesant,s-a cărat rapid.
Motivele sunt urmatoarele:
-calculatorul navă,de la care scriu in mod obișnuit si pun poze,este mort din luna mai.Nu l-am reparat pentru ca in vară nu am fost acasă si nu avea sens sa facem o cheltuială inutilă,apoi a inceput școala fetelor,Jupanul a plecat din nou,nu a fost timp si nici chef pentru reparatii majore.Sincera sa fiu am fost convinsa ca ma voi descurca cu I-pad-ul cel mic si gingaș,dar nu pot sa scriu si nici nu pot sa pun poze,imi trebuie nu'ș ce aplicație,ma rog...complicat...
-al doilea motiv este mai greu de dus,aici vorbim despre ochii mei cei frumoși care se pare ca au inceput sa oboseasca,drept urmare le-am cumparat o pereche de ochelari ...acum sper sa fie mai bine si sa pot scrie ceva...si mai ales să pot citi din nou,asta mi-a lipsit teribil in ultima vreme.Mi-am cumparat o multime de carti care stau turnuleț la capătul patului si pe care am sa incep sa le bag in seamă chiar in seara asta.
In afară de chestiunile tehnice care m-au ținut departe de blog,am fost furioasă o bună perioadă de timp,lucru care s-ar fi simțit din plin in scrierile mele ,așa ca tot răul spre bine.
Zic spre bine,pentru că neștiind ce să fac si cum să fac sa mă curăț de urățenii,m-am apucat de sport.Chestie magică.Magică,vă zic....Norul negru din capul meu a inceput să dispară.Nu sunt genul de persoană sportivă,ba din contra.Sunt genul "canapea"... O carte,un vin,branză,ciocolată,somn.Asta sunt eu.Așa ca faza cu sportul m-a surprins si pe mine.Ma duc din plăcere ceea ce inseamnă ca va fi de lungă durată.Am energie.Multă.Pantalonii pică altfel pe mine,happy me...
Am ochelari,am pe ce scrie,am ce scrie,cu pozele o sa fie mai greu,dar ce conteaza...nu-i așa?



luni, 1 octombrie 2012

Hiena dansatoare

Azi am citit undeva pe net ,ca in sezonul din toamna asta de la " dansez..." o să participe si Hienă de la Animal X.
Îmi place foarte mult tipul si o sa-l urmăresc ( voi inregistra emisiunea pe dvr-minunată invenție dvr-ul ăsta-altfel nu mă pot uita la nimic din ce e la tv,din motive de reclamă,de prezentatori uneori si/sau alte inconveniente).
Pe Animal X i-am descoperit prin 2000,când  eram îndrăgostită până peste cap de Jupân si
când ei cântau " Să pot ierta" si noi lălăiam după fiecare ciondăneală "vreau sa știi ca-mi pare rău/ai rămas sufletul meu.../ sunt departe acum de ea...."...stiți?mai știe cineva?
Nu știu cine mai participă la emisiune,o văd oricum pe sărite,dar la Hienă chiar o să mă uit.
Si dacă nu știți cine e Hienă,este in videoclipul de mai jos.


duminică, 30 septembrie 2012

Trebuie sa vorbim...

Am scris postarea de zilele trecute din mai multe motive.Fricå in mod special.A fost urat din partea mea,stiu.
Dar am decis sa pun punct,cel putin aici.In viața reala imi voi face ordine așa cum consider eu.
Ma voi concentra,voi căuta,voi scormoni,voi fabrica,voi imagina doar lucruri frumoase.
Ha!
Așa mi-am zis in barbă si in suflet in timp ce deschideam cartea "Trebuie sa vorbim despre Kevin-.
Ironic,nu?
Am cartea asta de aproximativ două luni pe noptieră.Initial mi-a fost teamă s-o citesc,apoi chestiuni de ordin tehnic,cum ar fi faptul ca nu mai văd,m-au impiedicat să o citesc.
Între timp mi-am pus ochelari si am citit cartea asta incredibila in două nopți.Am stat incordată si chircită in sufletul meu de mamă,incercănd sa o ințeleg pe Eva Khatchadourian,incercând să înțeleg cât din problemele mele,cărate ani de zile in spinare,cât din problemele mele le-am transmis copiilor mei.
Autoarea nu a avut niciodata copii ,iar acest lucru pe mine m-a uimit foarte tare.Dar nu conteaza dacă a avut sau nu copii,un scriitor remarcabil face ce face ea:te duce intr-o poveste atât de reală incât te gândești zile intregi la ei,la familia lor nefericită,la drama celor afectați de mintea intunecată a lui Kevin,apoi incepi ușor,ușor sa te gândești la tine si la copiii tăi.Te gândești la materialul genetic pus acolo de tine si de el,apoi te gândești la cuvintele grele spuse uneori la nervi,la dorința ascunsă de a fugi de acasă doar cu hainele de pe tine,te gandești.
Aștept cu nerabdare sa văd filmul si din ce-am văzut in trailere,nu cred ca voi fi dezamagită.
De fiecare dată cănd citesc o carte,un personaj vine catre mine si imi lasă ceva,o urma din el.
De data asta am fost Kevin,fără indoială.Am si eu lista mea,ascunsă bine de tot.Numai ca uneori,simt ca sunt doar eu pe ea.
Aveti aici un interviu cu autoarea acestui remarcabil roman.





vineri, 28 septembrie 2012

Intoarcerea.Sau povestea unui birjar

Mi se intampla destul de des sa injur.Greu,suculent,din suflet.Fara copii prin preajma.Pe adulti îi îngrozesc.De regula ei,care sunt niste cetateni onorabili,îmi fac observație si au impresia falsa,datorata ochilor mei inocenți,cum ca mi-ar păsa de ei.Nu,nu-mi pasa.Sunt puține persoane de care-mi pasă in ziua de azi.
Și cum azi e o zi în care sunt suparată,nu dau doi bani pe parerile voastre false si spuse doar pentru ca așa trebuie.
Nu am scris de cănd m-am intors pentru că nu am vrut sa scriu mizerii.Am așteptat indelung sa-mi treacă gustul de mâzgă din cerul gurii si apoi sa scriu frumos si zen si cu fraze potrivite despre cât de drag imi e pamântul românesc si neamul meu cel mândru.
Am așteptat degeaba.
Mama face misto de mine ca de obicei si imi spune ca nu am suficienta treabă si că să pun mâna pe niște muraturi,ca acum vine iarna peste mine si nu am ce pune pe masă.Știu ca mă ințelege,dar îmi face viața mai ușoară.
Oameni buni,aici e ceva greșit.Noi am luat-o razna.Mai vede cineva ce vad eu?Sau îmi veți trimite comentarii in care îmi veți spune cât de bine merge metroul?
Când m-am întors am zis,jur pe roșu ca nu o scriu nimic de rău.Mamă,dar nu pot.
Totul a început in avionul de la Londra,când un pulifrici a început sa-mi mute bagajele si sa le zdrăngăne de parcă era avionul lu' mă-sa.Pulifriciul era român si nu avea loc de bagajele mele,puse absolut normal in cala de deasupra capului meu nenorocit.El avea alte locuri,dar deasupra capului lui nenorocit si sec nu încăpea racheta de tenis.Pulifriciul juca tenis,dar nu avea cei șapte ani de acasa.Așa ca mi-a futut bagajele dupa bunul lui plac.Altul s-a lăudat tot timpul zborului cât a câștigat el si ce telefoane și-a luat.Blonda platinata de lângă el,cu tricou mulat,era terminată.Eu am avut nevoie de doua sticle de vin sa nu-i sparg fața.
Mamă,dar ce ma aștepta la aeroport....Japcă la drumul mare.Daca ai familie numeroasă si trei valize,ești pa,nu vrea nimeni sa te ia.Așa ca după un zbor de 32 de ore,am stat trei sferturi de oră sa ne ia un taxi de rahat,cu paturi puse peste bancheta din spate,cu miros de pipi si cu aere de martir ca a prins o astfel de cursa.Când am plecat,am facut comanda la Fly-taxi si am mers cu un Mercedes in conditii absolut decente,unde cursa a fost 50 de ron.Acum am mers intr-o janghina de mașina,cu un neam prost din tată in fiu si cursa a costat 90 de ron,plus șpaga pe care ne-a cerut-o înainte sa ne urcăm.Alo,conducerea aeroportului?
Apoi am ajuns in selecta locație,Moșilor,unde,la colț de strada sunt hoarde de țigani,fix in mijlocul străzii,pe care nu-i clintește nimeni si nimic din mijlocul drumului.
Și încet,încet,am revenit la viața mea din minunata mea țară.
Căcații de pe fiecare stradă,câinii fără stăpân care te agresează la fiecare colt de stradă,cocalarii fără număr,mașinile fără număr,acreala oamenilor,agresivitatea oamenilor,mitocanii,tãrfele care nu-și              asuma identitatea,politicienii care NE FURĂ existența,reclamele mincinoase,viața falsă fluturată prin fața ochilor chiar de oamenii din jurul tău.Ce-ți rămãne?O carte bună,întămplări fericite,tu insuți.
Da,știu.Vai ce om limitat sunt că nu văd câte lucruri bune mi se intâmplă.Ba da,văd,dar asta se īntâmplă in exclusivitate datorită bărbatului meu deștept.Si bunului Dumnezeu.Că am copiii sănătoși si că noi suntem sănătoși să ne bucurăm de ei.Știu asta,si mulțumesc in fiecare zi.Și să nu aibe impresia cineva că nu sunt conștienta de asta.Moartea face parte din viață si ma bântuie zi de zi.
Vreau doar sa spun ca aici e rău.Nu vă mai faceți iluzii.Oricâte artificii am face,oricât demult am asana viața din jurul nostru,suntem futuți.Rău de tot.

joi, 6 septembrie 2012

Valize

Cand vine vorba de bagaje sunt distrusa.Habar nu am sa le fac,intotdeauna iau prea multe haine si obligatoriu uit lucruri importante.Ca acum cativa ani,cand am fost la Madrid si m-am carat cu tot felul de prostii inutile,dar fara pijama si alte desuuri.
Nici anul asta nu a fost diferit.Am plecat la munte cu portbagajul plin si nu am folosit decat un sfert,la mare am carat niste rochii care au zacut in valiza tot sejurul,noi stand doar in costume de baie,sort si cateva tricouri.
Pentru calatoria asta lucrurile au stat asa:am facut bagajele in cateva ore,dupa ce ziua de intoarcere din Thassos a fost rupta dintr-un film de groaza-inca nu am apucat sa povestesc-a trebuit sa tin cont ca prind si iarna si primavara,asa ca trebuia sa am incaltari corespunzatoare pentru toata lumea,asta insemnand cate doua perechi pentru fiecare-egal 8 perechi de pantofi,haine groase,doua randuri de pijamale pentru fiecare-egal 8 bucati si multe alte textile.
Aici am fost prinsa de nebunia reducerilor,culmea,eu care acasa intru de doua ori pe an in magazinele de haine,in primul rand pentru ca sunt zgarcita si nu pot sa dau cateva sute de mii sau milioane pe vreo zdreanta si in al doilea rand mi-e sila de aglomeratie.Nu mai conteaza,pentru ca aici Dumnezeu mi-a luat mintile si am facut shopping cat n-am facut in toata viata mea.
Aseara m-am apucat sa strang si nu a fost nevoie de o a doua privire,sa realizez ca mai avem nevoie de inca o valiza.
Noi am plecat cu doua valize,una pentru Dan,in care si-a pus costumele si pardesiul,camasile si restul lucrurilor,iar in cealalta,care e mai mare,ne-am pus noi hainele.
Cea mai buna valiza este Samsonite.O avem de doisprezece ani si a fost folosita la extrem.In afara de vacantele din fiecare an,a avut trei ani de zile in care era tarata prin aeroport cam de doua ori pe luna.Asta inseamna de douzeci si patru de ori pe an,inmultit cu trei....
A carat sticle de vin,a fost incarcata la maxim si in afara de cateva zgarieturi nu are absolut nimic.Cea mai buna valiza din lume,fara doar si poate.






Acum vreo patru ani,am fost nevoita sa merg undeva si a trebuit sa cumpar inca o valiza. Ieftina cum sunt,am luat una mare si proasta.Si urata.
S-a dovedit a fi destul de rezistenta,dar este extrem de grea,are peste 4 kg goala,ceea ce reprezinta un dezavantaj urias.Cand am plecat din Bucuresti,cantarea 27 de kg,aia de la aeroport a cam strambat din nas,dar pana la urma a primit-o.



Azi am cumparat-o pe cea de-a treia.Am luat cea mai usoara valiza din lume.Are 2 kg si un pic.
Brandul este Sub-0-G. Si se fabrica doar la Londra.
Am tot citit review-uri si pare buna,unul singur a zis ca i s-a rupt in doua si a venit cu hainele in pungi:))))
Ha,cum ar fi sa-mi cada hainutele mele noi,care au inca etichete?






Sa speram ca nu e dracul asa de negru (apropos de negru,mi-ar fi placut sa iau alta culoare,dar nu aveau)
Initial am vrut sa luam tot un Samsonite,dar nu te poti atinge aici de brandul asta,costa 700 de dolari cu reducere cu tot,este enorm.
Sunt totusi curioasa unde le voi depozita acasa,aici am o mare problema:)))

marți, 4 septembrie 2012

Piata


Principala piata a orasului se numeste Queen Victoria Market si este un loc unde trebuie sa ajungi macar sa cumperi niste suveniruri direct de la aborigeni sau sa mananci traditionalele jam donuts.
Pentru ca noi am stat mai mult decat am fi stat intr-o vacanta normala,am fost nevoita sa gatesc destul de des,asa ca am fost acolo de cateva ori sa cumpar de-ale gurii,in special peste si fructe de mare.
Este foarte aglomerata si lumea te impinge din toate partile,vanzatorii iti sar in fata si striga care mai de care la tine sa le cumperi produsele,toti avand niste voci puternice si miscari ample,incat trebuie sa fii stapan pe tine ca sa nu te opresti si sa te inhate ca si client.
Dan de exemplu nu a putut sa cumpere nimic,pur si simplu nu se poate concentra cand toata lumea se agita in jurul lui si toti se fosgaie si se misca pe langa el,uraste chestia asta,prefera sa stea o ora la supermarket si sa aleaga in liniste ce are de cumparat.
Nici eu nu sunt mare fana,dar daca am ceva de cumparat,cumpar si cu asta basta,nu ma deranjeaza zgomotul.
Ca un facut de cate ori am ajuns acolo fie nu am avut aparatul,fie l-am avut dar fara baterie.In afara de asta nu prea puteam sa fac poze decat pe repede inainte,fetele tinandu-ma de mana permanent,asa ca libertatea de miscare era extrem de redusa.
Ne-am dus de cateva ori acolo,am mancat gogosi fiebinti sau carnati cu varza,am ascultat muzica si ne-am holbat la tarabe.
Piata e un simbol al orasului,este foarte veche,cam de la 1850 si are extrem de multa marfa,este cam de 10 ori mai mare decat Oborul si drept sa spun,nici cu el nu mi-e rusine.
Aici a fost singurul loc din oras unde am auzit vorbindu-se romaneste:)))





















luni, 3 septembrie 2012

Primăvara a sosit

Gata.Oficial e primavara.Se simte peste tot de cateva zile.Aerul este caldut,lumina s-a schimbat,ziua s-a marit,ploile au incetat.

Pana si noi am renuntat la caciula si fular,ceea ce inseamna ca e foarte cald:))



































Si ieri,duminica,a fost ziua tatalui,zi in care toti tatii au avut gratuitati peste tot (D. s-a dat in toate dracoveniile din parcul de distractii si s-a simtit excelent), iar fetele i-au luat o felicitare in semn de dragoste.


Happy Father's Day!

vineri, 31 august 2012

O zi pe plaja

St.Kilda.Un loc pe care l-am vazut in primele zile si unde azi ne-am petrecut cea mai mare parte din zi.Soare cu dinti,un vant naprasnic,zmee colorate.Mi-am luat la revedere,pentru ca nu cred ca mai am timp sa ajung aici.
Mai e putin si eu inca nu m-am saturat de oras,asa ca zilele urmatoare voi strabate strazile lui frumoase si pline de viata cat am sa pot de mult.
Dar azi,azi a fost asa: