Am scris postarea de zilele trecute din mai multe motive.Fricå in mod special.A fost urat din partea mea,stiu.
Dar am decis sa pun punct,cel putin aici.In viața reala imi voi face ordine așa cum consider eu.
Ma voi concentra,voi căuta,voi scormoni,voi fabrica,voi imagina doar lucruri frumoase.
Ha!
Așa mi-am zis in barbă si in suflet in timp ce deschideam cartea "Trebuie sa vorbim despre Kevin-.
Ironic,nu?
Am cartea asta de aproximativ două luni pe noptieră.Initial mi-a fost teamă s-o citesc,apoi chestiuni de ordin tehnic,cum ar fi faptul ca nu mai văd,m-au impiedicat să o citesc.
Între timp mi-am pus ochelari si am citit cartea asta incredibila in două nopți.Am stat incordată si chircită in sufletul meu de mamă,incercănd sa o ințeleg pe Eva Khatchadourian,incercând să înțeleg cât din problemele mele,cărate ani de zile in spinare,cât din problemele mele le-am transmis copiilor mei.
Autoarea nu a avut niciodata copii ,iar acest lucru pe mine m-a uimit foarte tare.Dar nu conteaza dacă a avut sau nu copii,un scriitor remarcabil face ce face ea:te duce intr-o poveste atât de reală incât te gândești zile intregi la ei,la familia lor nefericită,la drama celor afectați de mintea intunecată a lui Kevin,apoi incepi ușor,ușor sa te gândești la tine si la copiii tăi.Te gândești la materialul genetic pus acolo de tine si de el,apoi te gândești la cuvintele grele spuse uneori la nervi,la dorința ascunsă de a fugi de acasă doar cu hainele de pe tine,te gandești.
Aștept cu nerabdare sa văd filmul si din ce-am văzut in trailere,nu cred ca voi fi dezamagită.
De fiecare dată cănd citesc o carte,un personaj vine catre mine si imi lasă ceva,o urma din el.
De data asta am fost Kevin,fără indoială.Am si eu lista mea,ascunsă bine de tot.Numai ca uneori,simt ca sunt doar eu pe ea.
Aveti aici un interviu cu autoarea acestui remarcabil roman.
Dar am decis sa pun punct,cel putin aici.In viața reala imi voi face ordine așa cum consider eu.
Ma voi concentra,voi căuta,voi scormoni,voi fabrica,voi imagina doar lucruri frumoase.
Ha!
Așa mi-am zis in barbă si in suflet in timp ce deschideam cartea "Trebuie sa vorbim despre Kevin-.
Ironic,nu?
Am cartea asta de aproximativ două luni pe noptieră.Initial mi-a fost teamă s-o citesc,apoi chestiuni de ordin tehnic,cum ar fi faptul ca nu mai văd,m-au impiedicat să o citesc.
Între timp mi-am pus ochelari si am citit cartea asta incredibila in două nopți.Am stat incordată si chircită in sufletul meu de mamă,incercănd sa o ințeleg pe Eva Khatchadourian,incercând să înțeleg cât din problemele mele,cărate ani de zile in spinare,cât din problemele mele le-am transmis copiilor mei.
Autoarea nu a avut niciodata copii ,iar acest lucru pe mine m-a uimit foarte tare.Dar nu conteaza dacă a avut sau nu copii,un scriitor remarcabil face ce face ea:te duce intr-o poveste atât de reală incât te gândești zile intregi la ei,la familia lor nefericită,la drama celor afectați de mintea intunecată a lui Kevin,apoi incepi ușor,ușor sa te gândești la tine si la copiii tăi.Te gândești la materialul genetic pus acolo de tine si de el,apoi te gândești la cuvintele grele spuse uneori la nervi,la dorința ascunsă de a fugi de acasă doar cu hainele de pe tine,te gandești.
Aștept cu nerabdare sa văd filmul si din ce-am văzut in trailere,nu cred ca voi fi dezamagită.
De fiecare dată cănd citesc o carte,un personaj vine catre mine si imi lasă ceva,o urma din el.
De data asta am fost Kevin,fără indoială.Am si eu lista mea,ascunsă bine de tot.Numai ca uneori,simt ca sunt doar eu pe ea.
Aveti aici un interviu cu autoarea acestui remarcabil roman.
Comentarii
Trimiteți un comentariu