Daca m-ar mai ține genunchii, aș merge la toate concertele lumii. Mi-aș lua bilete cu multe luni înainte și nici că mi-ar pasa dacǎ ar mai merge cineva cu mine. M-aș arunca în mulțime ca o vedetǎ și mi-aș face selfie-uri ca o psihopatǎ. Dorința asta de adrenalinǎ îmi vine din adolescențǎ, când eram nelipsitǎ de la cântările lui Păunescu de la Polivalentǎ sau de la PMT-ul lui Moțu. Eram șmecheră, chiar aveam pe vremea aia un iubit căruia toată lumea îi zicea Moțu. În universul lui părea imposibil să mai existe un alt Moțu, el fiind doar un băiat frumos și atât, cu mare lipici la fete. Porecla i se trăgea evident de la parul care îi venea mereu în ochi, așa îi spuneau bunica-sa și sora-sa, doua femei mititele și obsedate de curățenie, care îl priveau că pe un zeu și care făceau cea mai bunǎ plăcintă de dovleac. Eu, o superficialǎ de micǎ, îl purtam ca pe un trofeu în lungile plimbări pe Calea Moșilor. Ne-am despărțit într-o toamnǎ, fară prea mari remușcări, nu ne...
despre viata: maica,nicicand n-a fost sa nu fie intr-un fel... (din folclor)