Treceți la conținutul principal

Probleme tehnice

Blogul meu e plin de praf.Nu,n-a murit,am vazut ca lumea a mai deschis ușa din cand în cand,dar dacă n-a mai gasit nimic interesant,s-a cărat rapid.
Motivele sunt urmatoarele:
-calculatorul navă,de la care scriu in mod obișnuit si pun poze,este mort din luna mai.Nu l-am reparat pentru ca in vară nu am fost acasă si nu avea sens sa facem o cheltuială inutilă,apoi a inceput școala fetelor,Jupanul a plecat din nou,nu a fost timp si nici chef pentru reparatii majore.Sincera sa fiu am fost convinsa ca ma voi descurca cu I-pad-ul cel mic si gingaș,dar nu pot sa scriu si nici nu pot sa pun poze,imi trebuie nu'ș ce aplicație,ma rog...complicat...
-al doilea motiv este mai greu de dus,aici vorbim despre ochii mei cei frumoși care se pare ca au inceput sa oboseasca,drept urmare le-am cumparat o pereche de ochelari ...acum sper sa fie mai bine si sa pot scrie ceva...si mai ales să pot citi din nou,asta mi-a lipsit teribil in ultima vreme.Mi-am cumparat o multime de carti care stau turnuleț la capătul patului si pe care am sa incep sa le bag in seamă chiar in seara asta.
In afară de chestiunile tehnice care m-au ținut departe de blog,am fost furioasă o bună perioadă de timp,lucru care s-ar fi simțit din plin in scrierile mele ,așa ca tot răul spre bine.
Zic spre bine,pentru că neștiind ce să fac si cum să fac sa mă curăț de urățenii,m-am apucat de sport.Chestie magică.Magică,vă zic....Norul negru din capul meu a inceput să dispară.Nu sunt genul de persoană sportivă,ba din contra.Sunt genul "canapea"... O carte,un vin,branză,ciocolată,somn.Asta sunt eu.Așa ca faza cu sportul m-a surprins si pe mine.Ma duc din plăcere ceea ce inseamnă ca va fi de lungă durată.Am energie.Multă.Pantalonii pică altfel pe mine,happy me...
Am ochelari,am pe ce scrie,am ce scrie,cu pozele o sa fie mai greu,dar ce conteaza...nu-i așa?



Comentarii

  1. Răspunsuri
    1. Și mie! Doar că eu te-am citit in fiecare zi...
      Să știi ca apropos de comentarii,nu am pus eu chestia aia cu robotul...habar nu aveam ca există...

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

La geam

La  geam Când  a  plecat  prima  oarā  de  acasā ,  Scândurā  avea 13  ani .  Furase  to ți banii de întreținere pe care maică-sa îi ținea in volumul 2 din Torente. Își îndesase două tricouri și niște  pantaloni într-un rucsac verde , plus o sticlă de apă și  niste  sendvișuri. În ziua aia de primăvară- pentru că fugea doar primăvara- când tot orașul mugea, când iți venea să fugi in pădure și să te tăvălești în pământul crud, a luat primul tren  catre  satul dintre dealuri  ș i a ajuns spre sear ă  in casa bunic ă - sii  dinspre tat ă , o femeie  prapadit ă , mic ă ș i slab ă , care nu-l  intreba  niciodat ă , nimic.  A stat dou ă  zile in care nu a vorbit cu nimeni, dou ă  zile in care a stat  intins  in livad ă ,  urmarind  norii. A m â ncat doar ni șt e  branz ă   s ă rat ă  si  cateva  ou ă  ...

Thassos-vestita Marble Beach si Makryammos Beach (VI)

In ultima zi a vacantei,ne-am trezit cu noaptea-n cap.Si cand spun cu noaptea-n cap,asta este o piatra de incercare pentru familia noastra.Noua ne trebuie mult somn si oricine ne intrerupe de la aceasta sfanta activitate,are de suferit.De data asta,au fost proprii nostri copii,care nu avut somn si s-au gandit sa-si spuna bancuri-evident proaste,incepand cu ora 4 dimineata.Oricat ne-am rugat de ele sa inceteze,oricate perne ne-am pus in cap,pur si simplu nu au incetat.Asa ca,intr-un acces de nervi,le-am imbarcat la 6 fara un sfert in masina si am plecat fara nici un tel anume,implorand soarta sa nu ne ruinam ultima zi de vacanta.Am ajuns in Limenas,in port,dupa aproximativ 40 de minute,de unde ne-am luat cornuri calde,iaurt si eu un amarat de espresso vomitiv. M-am uitat lung la pescarusi si la vapoare,incercand sa dau un sens acelei zile. Dupa ce mi-am revenit cat de cat,ne-am hotarat sa ajungem la Marble Beach,o plaja celebra,despre care vuieste internetul.Plaja de marmura,spec...

Tra-pa-ne-le

Daca m-ar mai ține genunchii, aș merge la toate concertele lumii.  Mi-aș lua bilete cu multe luni înainte și nici că mi-ar pasa dacǎ ar mai merge cineva cu mine.  M-aș arunca în mulțime ca o vedetǎ și mi-aș face selfie-uri ca o psihopatǎ.  Dorința asta de adrenalinǎ îmi vine din adolescențǎ, când eram nelipsitǎ de la cântările lui Păunescu de la Polivalentǎ sau de la PMT-ul lui Moțu. Eram șmecheră, chiar aveam pe vremea aia un iubit căruia toată lumea îi zicea Moțu. În universul lui părea imposibil să mai existe un alt Moțu, el fiind doar un băiat frumos și atât, cu mare lipici la fete. Porecla i se trăgea evident de la parul care îi venea mereu în ochi, așa îi spuneau bunica-sa și sora-sa, doua femei mititele și obsedate de curățenie, care îl priveau că pe un zeu și care făceau cea mai bunǎ plăcintă de dovleac. Eu, o superficialǎ de micǎ, îl purtam ca pe un trofeu în lungile plimbări pe Calea Moșilor. Ne-am despărțit într-o toamnǎ, fară prea mari remușcări, nu ne...