Compromisul este in zilele astea ploioase ,cheia succesului in familia noastra.Ziua e lunga,orasul fascinant,eu cu dor de duca,fetele cu chef de leneveala.
Adevarul este unul singur:e greu cu copiii hai-hui prin oras.Am mai trait experienta asta in Tokyo,dar atunci erau mai mici si eu ceva mai rabdatoare.
Dupa nici cinci minute,lucrurile se desfasurau/desfasoara asa:
-mama,cat mai e pana la...?
-mama,da' cand ne intoarcem?
-vreau pipi
-mi-e sete
-mi-e foame
-mama,Maria ma impinge
-mama,Ileana ma impinge
- vreau aia
-vreau ailalta
-mi-e sete
-mi-somn
-vreau acasa....
Sau triliardele de intrebari puse cu viteza luminii,legate de tot felul de subiecte,ca de exemplu,de unde iese ata cu care paianjenul isi tese panza,din gura sau din spate?hawaii este un continent sau nu?cand a domnit Napoleon,tu erai sau nu?
Ati prins ideea,nu?!
Acum nu se dau miscate din casa decat dupa lungi discutii si doar pe termen scurt.
Au fost la Zoo,au fost in centru,au fost la restaurant,au fost pe malul oceanului,acum asteapta weekend-ul sa fie duse la acvariu.Pe urma mai vad ele...
Cand am fost in Japonia era prea cald si prea umed.De fiecare data cand ieseam din hotel,unde era aer conditionat ,ne lovea in moalele capului caldura .Nu puteau merge mai mult de doua,trei ore si eram nevoita sa ma intorc la hotel,sa faca un dus,sa manance si sa se odihneasca.
Acum e frig,ploua si bate un vant crancen.Saptamana trecuta a fost soare mai tot timpul,dar acum e o vreme care te imbie la somn si la citit.
Pe mine insa nu ma poti tine in casa,mi se pare nedrept sa am o minunatie de oras la picioare si eu sa stau la geam.
E adevarat ca imaginea pe care o vad in fiecare zi este incredibila si imi va ramane intiparita in suflet pentru toata viata,dar totusi,un oras se simte daca mergi pe strada,daca vezi oamenii,daca ii simti vibratia.
Asa ca,impartim ziua in doua:iesim dimineata undeva pentru maxim trei ore-compromisul lor,apoi le duc in parc,daca vremea e ok-compromisul meu,apoi ne intoarcem pentru masa de pranz si apoi negociem partea a doua din zi.
Aici sunt cam in pierdere,azi am reusit sa le conving totusi.Cand nu reusesc e nasol,pentru ca am un mall chiar vis a vis de casa si in fiecare zi mai trec pe acolo -au niste reduceri fantastice,din alea pe care nu le poti refuza...
Nu stiu cand si cum trece ziua,mai ales ca zeul somnului ma viziteaza incepand cu ora opt seara.
Incerc din rasputeri sa trag de mine pana pe la noua,dar greu de tot.
In schimb la 6 dimineata imi beau cafeaua si intru in visele celor de acasa...
Dupa nici cinci minute,lucrurile se desfasurau/desfasoara asa:
-mama,cat mai e pana la...?
-mama,da' cand ne intoarcem?
-vreau pipi
-mi-e sete
-mi-e foame
-mama,Maria ma impinge
-mama,Ileana ma impinge
- vreau aia
-vreau ailalta
-mi-e sete
-mi-somn
-vreau acasa....
Sau triliardele de intrebari puse cu viteza luminii,legate de tot felul de subiecte,ca de exemplu,de unde iese ata cu care paianjenul isi tese panza,din gura sau din spate?hawaii este un continent sau nu?cand a domnit Napoleon,tu erai sau nu?
Ati prins ideea,nu?!
Acum nu se dau miscate din casa decat dupa lungi discutii si doar pe termen scurt.
Au fost la Zoo,au fost in centru,au fost la restaurant,au fost pe malul oceanului,acum asteapta weekend-ul sa fie duse la acvariu.Pe urma mai vad ele...
Cand am fost in Japonia era prea cald si prea umed.De fiecare data cand ieseam din hotel,unde era aer conditionat ,ne lovea in moalele capului caldura .Nu puteau merge mai mult de doua,trei ore si eram nevoita sa ma intorc la hotel,sa faca un dus,sa manance si sa se odihneasca.
Acum e frig,ploua si bate un vant crancen.Saptamana trecuta a fost soare mai tot timpul,dar acum e o vreme care te imbie la somn si la citit.
Pe mine insa nu ma poti tine in casa,mi se pare nedrept sa am o minunatie de oras la picioare si eu sa stau la geam.
E adevarat ca imaginea pe care o vad in fiecare zi este incredibila si imi va ramane intiparita in suflet pentru toata viata,dar totusi,un oras se simte daca mergi pe strada,daca vezi oamenii,daca ii simti vibratia.
Asa ca,impartim ziua in doua:iesim dimineata undeva pentru maxim trei ore-compromisul lor,apoi le duc in parc,daca vremea e ok-compromisul meu,apoi ne intoarcem pentru masa de pranz si apoi negociem partea a doua din zi.
Aici sunt cam in pierdere,azi am reusit sa le conving totusi.Cand nu reusesc e nasol,pentru ca am un mall chiar vis a vis de casa si in fiecare zi mai trec pe acolo -au niste reduceri fantastice,din alea pe care nu le poti refuza...
Nu stiu cand si cum trece ziua,mai ales ca zeul somnului ma viziteaza incepand cu ora opt seara.
Incerc din rasputeri sa trag de mine pana pe la noua,dar greu de tot.
In schimb la 6 dimineata imi beau cafeaua si intru in visele celor de acasa...
Somn usor!
Comentarii
Trimiteți un comentariu