De cand stau acasa constat ca nu imi mai place sa vorbesc mult. Ma enerveaza sa trancan vrute si nevrute, cu lumea din jur. Imi place sa ies la o sueta cand si cand cu amicele mele, dar cu ele lucrurile se leaga usor, nu trebuie sa fac eforturi. Inca imi place sa vorbesc cu mama, cu El si cu cativa oameni care au ce sa-mi spuna.
Ma refer aici la persoanele cu care intru in contact din diferite motive sau cu care trebuie sa impart un spatiu si timp din motive independente de mine. Si constat ca nu mai am arta conversatiei, lucru ciudat tinand cont ca in ultimii zece ani mi-am castigat painea din aceasta indeletnicire.
Nu mai suport conversatiile alea politicoase si dulcege, fug de ele ca dracu de tamaie.
Gaunoseniile alea de cuvinte aruncate de la unul la altul, de parca ne-ar pasa intr-adevar ce fac plozii altora, cat au crescut, unde iti faci vacanta sau cat ai dat pe casa.
Iar cand discutia se muta in plan personal si lumea incearca sa-si dea cu parerea despre viata mea, atunci discutia se intrerupe brusc si uneori chiar nepoliticos. Da, chiar exista astfel de oameni, care in virtutea unui buna ziua calduros si unui ce mai faci cordial,considera ca trebuie sa-mi spuna anumite lucruri. Nu, nu trebuie.
Prefer sa scriu aici, sa scriu in jurnal lucrurile care nu pot fi scrise aici si sa gasesc orice alta forma de exprimare care sa ma multumeasca pe mine si nu pe altii.
Insa, cu toate precautiile pe care le iau , uneori particip si din pacate, intervin in discutii.
Iata ce s-a intamplat de curand: o doamna povestea ceva despre mobila, eu fiind convinsa ca vorbeste la modul general. Apoi spune ceva despre un dormitor care costa 20 000 de euro. Eu nu inteleg si mai intreb o data suma. Da, era vorba de 20 000 de euro. Eu gasesc de cuviinta sa intreb: ce idiot ar putea sa dea o asemenea suma pe un dormitor ? Ea imi raspunde: azi am platit avansul! S-o stapaniti sanatoasa!
Alta gafa monumentala a fost facuta imediat dupa ce am depus dosarul pentru clasa pregatitoare. O zi cu nervi multi, cu ore intregi de stat la coada, cu aparitia vedetei care a trecut peste cei 100 de parinti fierti de la coada si a intrat cu seninatate in biroul directoarei si eu ajungand la gradinita sa-mi iau copilul cel mic dupa toate aceste intamplari enervante. Acolo, ma intalnesc cu o doamna care ma intreaba cum a fost cu dosarul..Eu ce fac? Incep si povestesc si zic de domnul vedeta si zic si tot zic.Cand termin, ea se uita dulce la mine si spune: da, ce chestie, e varul sotului meu, n-am stiut ca si el isi inscrie copilul acolo...evident, aveau acelasi nume, dar cine s-ar fi gandit....
Azi ma trezesc povestind cuiva o chestie intamplata cu ceva vreme in urma, ceva extrem de haios dar mult prea personal ca sa fie zis...
Poate ar fi bine sa dau doar buna ziua si cu asta basta.
Prefer sa scriu aici, sa scriu in jurnal lucrurile care nu pot fi scrise aici si sa gasesc orice alta forma de exprimare care sa ma multumeasca pe mine si nu pe altii.
Insa, cu toate precautiile pe care le iau , uneori particip si din pacate, intervin in discutii.
Iata ce s-a intamplat de curand: o doamna povestea ceva despre mobila, eu fiind convinsa ca vorbeste la modul general. Apoi spune ceva despre un dormitor care costa 20 000 de euro. Eu nu inteleg si mai intreb o data suma. Da, era vorba de 20 000 de euro. Eu gasesc de cuviinta sa intreb: ce idiot ar putea sa dea o asemenea suma pe un dormitor ? Ea imi raspunde: azi am platit avansul! S-o stapaniti sanatoasa!
Alta gafa monumentala a fost facuta imediat dupa ce am depus dosarul pentru clasa pregatitoare. O zi cu nervi multi, cu ore intregi de stat la coada, cu aparitia vedetei care a trecut peste cei 100 de parinti fierti de la coada si a intrat cu seninatate in biroul directoarei si eu ajungand la gradinita sa-mi iau copilul cel mic dupa toate aceste intamplari enervante. Acolo, ma intalnesc cu o doamna care ma intreaba cum a fost cu dosarul..Eu ce fac? Incep si povestesc si zic de domnul vedeta si zic si tot zic.Cand termin, ea se uita dulce la mine si spune: da, ce chestie, e varul sotului meu, n-am stiut ca si el isi inscrie copilul acolo...evident, aveau acelasi nume, dar cine s-ar fi gandit....
Azi ma trezesc povestind cuiva o chestie intamplata cu ceva vreme in urma, ceva extrem de haios dar mult prea personal ca sa fie zis...
Poate ar fi bine sa dau doar buna ziua si cu asta basta.
:) mie mi-esti draga
RăspundețiȘtergeremultumesc mult:)))
RăspundețiȘtergereaaaa, si eu care credeam ca sunt singura atinsa mai nou de boala asta a nechefului de vorba...m-am linistit, deci sunt(em) normala/e :)
RăspundețiȘtergere