Dar dacă...

Nu am reușit sa mai scriu săptămâna trecută.Am fost prinsă între programul fetelor,programari la doctor-da,din nou,tevi sparte la baie-si de aici inevitabilul mic haos casnic,pentru care- ți trebuie timp sa-l transformi in confort.Asa ca,am cam lipsit si mi-am dat seama din nou cât e de greu e sa fii consecvent si sa scrii in fiecare zi aici.Tot ce am reușit sa fac,a fost sa-mi notez idei si gânduri,sa scot pasaje din cărțile care m-au însoțit zilele astea.
Incepusem de ceva vreme sa scriu cateva rânduri legate de titlul postarii,plecand de la un pasaj citit in cartea lui Octavian Paler-Autoportet intr-o oglinda sparta:

"...nu banuiam,ceea ce stiu azi,ca trecutul nu e o arhiva,o magazie unde gasesti si azi,si maine,si poimaine,aceleași lucruri,mai uzate,mai pline de praf,dar in fapt aceleasi.Trecutul traieste,e viu,ia parte la prezent,îl influenteaza si se schimba in funcție de ceea ce ni se intampla.Unele amintiri scad in importanta,palesc,altele,dimpotrivă,capătă intelesuri noi la care nu ne-am gândit inainte.Devin,din fleacuri,momente esentiale.De aceea,azi,înțeleg ca destinul se ascunde,deseori,in cea mai cenusie si insesizabila banalitate.Mergi pe o strada oarecare,fără sa-ți treacă prin minte ca,pe o alta strada,la o alta ora,într-o alta zi,ai fi intrat pe alt fagas al destinului pentru ca,mai tarziu,privind inapoi,sa descoperi ca totul a atarnat de un fleac,de un amanunt oarecare...."

In ziua in care am citit acest pasaj,am uitat sa iau ceva din casa si am fost nevoită sa mă intorc.Banal.Dar aceasta mica intarziere mi-a dat peste cap absolut toată ziua-toate intamplarile fiind legate între ele si cazand totodata ca un domino din aceasta pricina...
Intamplari care au iscat o furtuna casnica.
Ati patit vreodată asa ceva?Știți senzatia aia de ciuda pe care o simți când ajungi aproape de lift,ești rupt de oboseala,ai bagaje,intinzi mana si liftul e chemat de altcineva?Bineinteles,la etajul 10.Sigur,nu e o tragedie,dar sentimentul ăla pe mine mă enervează cumplit.Si se mai intampla sa sune si telefonul in casa,telefon la care tu nu ajungi,pentru ca liftul a fost chemat cu o fractiune de secunda inainte...
Seara,franta de oboseala,am citit pasajul de sus...
Am zambit si mi-am adus aminte totodata de un film vazut acum mulți ani,sliding doors,un film care m-a marcat multi,multi ani.Un film in care joaca Gwyneth Paltrow  si un actor englez care mie-mi place foarte mult,John Hannah.Filmul poate avea doua finaluri,ambele depinzand de usile metroului care se inchid sau nu.De vazut.
 Este vorba despre aceste alegeri banale,pe care le facem zi de zi si care intr-adevar ne pot influenta viata.Mie personal nu-mi place sa aleg,intotdeauna am o problema cu asta.
Ma gandesc mereu la acest "dar daca..."
Acum trebuie sa plec.Sper sa prind liftul.