Consider ca una dintre cele mai importante calitati pe care poate sa le aibe un om,este blandetea.Daca ar fi acum sa fiu la inceput de drum si sa am permisiunea ursitoarelor,asta as alege.Ca o paranteza,pentru ca ieri m-am uitat prea mult la tv si innebunisera toti cu botezul lui maruta,nu inteleg in ruptul capului treaba asta cu ursitoarele de la botez.Mi se pare asa o scalambaiala gratuita si chicioasa si fara sens.De parca, daca angajeaza parintii trei fete care-si agita baghetele prin aer,gata,treaba e rezolvata...Ma rog,mondenitati pe care nu le pricep.Dar,in mod clar,ursitoarea responsabila cu blandetea a lipsit de la botezul meu.
Am citit in cartea lui petru cretia-luminile si umbrele sufletului,cateva pasaje:
"....blandetea tine de puterea noastra de iubire (in sensul de agape sau caritas) si este una din manifestarile ei,cum spune deslusit Sfantul Pavel.Am putea crede ca este o insusire innascuta si desigur sunt oameni inzestrati de fire cu mai multa blandete decat altii.Dar blandetea se poate si cultiva,exista inspre ea cai pe care,daca vrei,le poti strabate sau poti fi ajutat sa le strabati.Trebuie insa din capul locului sa ne ferim de o gresita intelegere:blandetea nu are nimic de-a face cu slabiciunea,cu lipsa de fermitate,cu toleranta vinovata sau cu nepasarea..."
Asta as fi vrut sa fiu.Buna si blanda.Nu artagoasa si rea.Uneori fac eforturi sa nu iasa la suprafata prea des,toate aceste defecte.Azi am fost peste masura de nervoasa si intoleranta fata de greselile copiilor.M-am trezit prea brusc si prea devreme,cu Maria cocotata pe sifonierul din dormitorul nostru,pe ultimul raft-avem cinci-dezechilibrandu-se si cazand peste mine-eu evident dormind.In cadere rafturile s-au pravalit cu tot cu hainele calcate ieri.
La pranz,cand am vrut sa scot ceva din cuptor,manusile alea groase erau imbibate cu apa si nu puteau fi folosite.Nu,nu erau imbibate,curgea apa din ele....
Spre seara,dupa ce stransesem tot,spalasem pe jos,stateam intinsa in pat cu o carte in mana,aproape de somn, aud o trosnitura puternica si tipete.Alerg intr-un suflet si vad toata bucataria plina de cioburi si zahar.Toata rabdarea mea de peste zi si-a luat zborul pe fereastra.Am tipat,am trantit,am proferat amenintari,am smuls ciufuri,am pedepsit...Dupa ce am strans-m-am dus din nou in dormitor.Pe sub usa mi-a fost strecurata aceasta hartie:
Si stau si ma intreb,exista atata inocenta, atat de pura,e un semn ca sufletele lor sunt neatinse de cuvintele mele dure si nemiloase?Sau incet,incet isi dau seama de arta diplomatiei?Nu stiu ce sa fac si cum sa reactionez...Nu este important borcanul de zahar bineinteles,cu toate ca era un borcan frumos,cu un capac si mai frumos,importante sunt reactiile noastre,pentru ca de obicei din situatii din astea "compuse" si succesive se nasc discutiile eterne ale realitatii noastre de zi cu zi.Certurile.O sa inchei tot cu un pasaj din petru cretia:
"din pacate,cazurile cele mai frecvente de relatii intre oameni,fie din sfera privata,fie din cea publica,se desfasoara sub semnul irascibilitatii si violentei.Nu ma refer la conflicte grave si nimicitoare,la extreme brutalitati....Ma refer la violenta marunta si cronica,la cate vorbe grele si muscatoare schimbam intre noi,insulte,injurii,calomnii,imprecatii,blesteme.Pentru pricini marunte,si care in cele mai multe cazuri revin in fiecare zi,umpland cu zgomotul lor zadarnic si strident anii si vietile noastre.Dumnezeule mare,cat de mult si cat de prosteste ne putem certa si tot certa,si pentru ce?Iar unii dintre noi chiar ne iubim,si tot ne certam pentru te miri ce,sau pentru nazariri sau din simpla obtuza incapatanare.Dar nu vreau sa merg mai departe cu astfel de ganduri:sunt la indemana oricui.Si,fireste,degeaba."
Am citit in cartea lui petru cretia-luminile si umbrele sufletului,cateva pasaje:
"....blandetea tine de puterea noastra de iubire (in sensul de agape sau caritas) si este una din manifestarile ei,cum spune deslusit Sfantul Pavel.Am putea crede ca este o insusire innascuta si desigur sunt oameni inzestrati de fire cu mai multa blandete decat altii.Dar blandetea se poate si cultiva,exista inspre ea cai pe care,daca vrei,le poti strabate sau poti fi ajutat sa le strabati.Trebuie insa din capul locului sa ne ferim de o gresita intelegere:blandetea nu are nimic de-a face cu slabiciunea,cu lipsa de fermitate,cu toleranta vinovata sau cu nepasarea..."
Asta as fi vrut sa fiu.Buna si blanda.Nu artagoasa si rea.Uneori fac eforturi sa nu iasa la suprafata prea des,toate aceste defecte.Azi am fost peste masura de nervoasa si intoleranta fata de greselile copiilor.M-am trezit prea brusc si prea devreme,cu Maria cocotata pe sifonierul din dormitorul nostru,pe ultimul raft-avem cinci-dezechilibrandu-se si cazand peste mine-eu evident dormind.In cadere rafturile s-au pravalit cu tot cu hainele calcate ieri.
La pranz,cand am vrut sa scot ceva din cuptor,manusile alea groase erau imbibate cu apa si nu puteau fi folosite.Nu,nu erau imbibate,curgea apa din ele....
Spre seara,dupa ce stransesem tot,spalasem pe jos,stateam intinsa in pat cu o carte in mana,aproape de somn, aud o trosnitura puternica si tipete.Alerg intr-un suflet si vad toata bucataria plina de cioburi si zahar.Toata rabdarea mea de peste zi si-a luat zborul pe fereastra.Am tipat,am trantit,am proferat amenintari,am smuls ciufuri,am pedepsit...Dupa ce am strans-m-am dus din nou in dormitor.Pe sub usa mi-a fost strecurata aceasta hartie:
Si stau si ma intreb,exista atata inocenta, atat de pura,e un semn ca sufletele lor sunt neatinse de cuvintele mele dure si nemiloase?Sau incet,incet isi dau seama de arta diplomatiei?Nu stiu ce sa fac si cum sa reactionez...Nu este important borcanul de zahar bineinteles,cu toate ca era un borcan frumos,cu un capac si mai frumos,importante sunt reactiile noastre,pentru ca de obicei din situatii din astea "compuse" si succesive se nasc discutiile eterne ale realitatii noastre de zi cu zi.Certurile.O sa inchei tot cu un pasaj din petru cretia:
"din pacate,cazurile cele mai frecvente de relatii intre oameni,fie din sfera privata,fie din cea publica,se desfasoara sub semnul irascibilitatii si violentei.Nu ma refer la conflicte grave si nimicitoare,la extreme brutalitati....Ma refer la violenta marunta si cronica,la cate vorbe grele si muscatoare schimbam intre noi,insulte,injurii,calomnii,imprecatii,blesteme.Pentru pricini marunte,si care in cele mai multe cazuri revin in fiecare zi,umpland cu zgomotul lor zadarnic si strident anii si vietile noastre.Dumnezeule mare,cat de mult si cat de prosteste ne putem certa si tot certa,si pentru ce?Iar unii dintre noi chiar ne iubim,si tot ne certam pentru te miri ce,sau pentru nazariri sau din simpla obtuza incapatanare.Dar nu vreau sa merg mai departe cu astfel de ganduri:sunt la indemana oricui.Si,fireste,degeaba."
Comentarii
Trimiteți un comentariu