Zilele astea am mers foarte mult cu masina.Excesiv de mult.Mi-am adus aminte de vremurile trecute cand bateam orasul de cateva ori pe zi si eram la un pas de atac cerebral.Asta se intampla acum un an.Acum folosesc masina 15 minute in fiecare dimineata,casa-scoala-casa,uneori o piata mica in drum.In rest,mersul pe jos face piciorul frumos...
Zilele astea am gustat din nou din placerile pe care mi le ofera orasul in orele de varf,cu semaforul de pe eminescu catre p-ta romana prins de 12 ori...In general sunt violenta la volan,injur cretinii juma' de ora fara sa ma repet,dar ma misc cu talent si precizie.De cand impart masina cu sefu' trebuie sa respect niste chestii zice el, de bun-simt...adicatelea sa nu mananc nimic in masina,sa nu las muzica data la maxim,sa nu las sticle aruncate pe jos-de apa evident,sa nu-mi las lucrurile aruncate de-a valma prin masina.Si mai ales sa nu-mi las cd-urile amestecate cu ale lui.Pentru cele 15 minute de dimineata pot sa fac asta,dar cum am stat lipita zilele astea de volan,s-a ales praful de toate regulile liber consimtite...In primul rand mie imi place sa scult muzica porcoasa cand conduc asa mult,gen Puya si Margineanu,Parazitii si Uzzi.Sa stiti ca toate aceste nenorociri se intampla dupa ce-mi las copilul la scoala....Numai ca dimineata,ca orice dimineata neprietenoasa,cand nu stiu nici cu ce sunt imbracata (toata iarna am plecat in pijama si cun un fes pe cap),imi joaca feste.Adica uit ce am facut cu cateva ore inainte, cand m-am dezlantuit in oras.Tablou de familie:dimineata plecam la doctor ,eu ,copilul cel mic si socrii mei,care intotdeauna au fost convinsi ca e ceva dubios cu mine...ne urcam,ne instalam si cand porneste motorul,porneste si Puya cu cel mai porcos inceput de melodie,la maxim bineinteles.Melodia se numeste merita un oscar ,nu dau link ca nu e frumos.Am auzit un icnet,cred ca a fost al meu.Am inchis rapid si am murmurat ceva cum ca ce porcarii dau astia la radio de dimineata...
Oricum mie-mi place Puya.Chiar imi place.Pana acum l-am ascultat doar in masina.In seara asta l-am adus acasa.Si aici:
Sper că e o metaforă partea cu "eram la un pas de un atac cerebral". Şi dacă e o metaforă, da, trăim în stres, ne grăbim, nu mai ajunge timpul, încotro ne grăbim aşa, nu ştiu sau nu vreau să formulez. Ţin să-ţi spun că îţi citesc postările cu bucurie, mereu, sunt ca nişte porţii de onestitate în vremuri când se vinde sclipiciul.
RăspundețiȘtergereP.S. Şi eu înjur la volan, da' în rest sunt o doamnă ;)
da,e o metafora,dar asta nu inseamna ca daca as fi continuat nu s-ar fi intamplat...in schimb psoriazisul pe care-l am nu e o metafora...
RăspundețiȘtergeremultumesc mult pentru ce imi scrii.