vineri, 24 decembrie 2010

Zece minute

De cand suntem in vacanta ne trezim foarte tarziu.In jur de 9 jumate fetele,pe la 10 si ceva ma trezesc eu si dupa 12 sefu'...Toata ziua se scurge lent,nefiind in stare sa incropesc ceva cu ea.Pana mancam,pana ne spalam,pana imi beau cafeaua,a batut de ora 1 cand trebuie sa fac ceva pentru pranz,o friptura,un cartof,o salata,in functie de cat de lenesa ma simt.Apoi ne facem siesta,stam lesinati pe canapea,mai atipim,mai mancam un fruct -am taiat dulciurile dupa ora 2 si nu cred ca vreti sa stiti ce urlete imi aud urechile-apoi se face seara si mi se cere din nou de mancare.Si uite asa,imi dau seama ca nu am cumparat nimic de haleu pentru sarbatori.De dus in hyper,super,ober,mega market nu ma duc nici moarta.Numai gandul la isteria de acolo imi da dureri de cap.Anul asta cred ca am fost de maxim 6 ori intr-un astfel de loc,iar la anul mi-am propus sa calc si mai rar.Mie imi place la piata.Sa ma duc la nea Marin si sa iau bors,la tanti aia cu voce blanda sa-mi iau cartofi si legume si fructe si cu asta basta.Mai iau si carne de la magazinasul din piata si asta la vista baby...Mai intru si pe la mega de ce sa va mint,asta pentru ca este la parterul blocului,nici macar nu trebuie sa traversez si stiu exact ora la care sa ma duc ca sa nu fie aglomerat,dar de baza este piata.Nu am sa inteleg niciodata de ce cineva ar intra de bunavoie in malaxoarele alea de macinat nervi,de ce mi-as lua carucioare intre coaste si as sta la cozi interminabile...asa imi aduc aminte ca se intampla de sarbatori.
In sfarsit,altceva voiam sa zic.Azi am coborat sa iau paine,pentru ca da,dupa ce am facut piata ,mi-am dat seama ca nu avem paine,asa ca am coborat,jur,pentru 10 minute.
Cand m-am intors,casa arata asa:


Si nu,fetele nu au ramas singure,au ramas cu tatal lor cel responsabil:)

Serbarea nr.2,serbarea nr.3 si serbarea nr.4

Am innebunit cu atatea serbari.Nu mai pot.Ma si enerveaza drept sa zic,nu gasesc nimic inaltator,sunt plictisitoare si peste toate astea,este mult,mult prea aglomerat pentru mine.
Dar,ca sa nu ma abat de la regula-desi as face-o,zau-ma implic cat de cat,adica le ascult cu stoicism versurile de la poeziile pe care trebuie sa le zica,le caut costume,le aranjez,ajung la timp la serbare,le aplaud,dar de fapt nu-mi doresc decat sa fiu la mine acasa.
La serbarea Mariei a fost plictisitor,a durat destul de mult,iar Ileana a fost absolut turbata.Am stat in spate,incercand din rasputeri sa tin copilul sa nu se napusteasca pe scena -nu,nu era scena,totul s-a petrecut in fata tablei.

La serbarea nr.2 ar fi  fost destul de ok,daca fetele nu s-ar fi certat si batut de fata cu toata lumea. La serbarea nr.3...moama,cata lume,cata agitatie,cate aparate foto,cate camere de luat vederi,eram ametita pur si simplu...Si a durat o ora jumate!!!!Eram turbata...Ileana se plictisise ingrozitor si pentru ca avea rol de ciocanitoare,a dat din aripi incontinuu si s-a tolagit pe scaunele alea fara sa-i pese ca o vede atata lume...


Da,pana la anu' am incheiat capitolul asta.

miercuri, 22 decembrie 2010

Nu stiu cum si nu stiu cand...

Au trecut 21 de ani.Tot ce s-a intamplat in zilele alea ,este intiparit atat de adanc in memoria mea,incat as putea sa descriu cu lux de amanunte fiecare zi din acel decembrie '89.
Imi aduc aminte de zilele de dinainte de Revolutie,cand ascultam Europa Libera in bucataria incalzita anemic de la cuptor si pregateam masa de Craciun.Facusem rost de jumatate de porc,care statea transat si cuminte in frigider si ne gandeam ce prajituri sa facem.Nu stiu ce ne gandeam atata,pentru ca nu ne pricepeam,faceam de fiecare data niste sinistrosenii cumplite,de care radeam cu lacrimi.Eram doar noi doua,eu si mama,strinse una in alta si comentam.
Imi aduc aminte ca in ziua mitingului,foarte multi din biroul nostru au refuzat sa mearga in Piata.Pentru cine nu stie,acest gest neasteptat de curajos putea fi o mare problema.Totusi,multi au refuzat si pentru asta am fost nevoiti sa semnam niste tabele,cum ca ,pe propria raspundere nu vom participa la miting.
Am stat toti in jurul televizorului din birou,iar in clipa in care s-au auzit huiduielile si s-a intrerupt emisia,Dinca-Dumnezeu sa-l odihneasca-a rasturnat scaunul pe care statea si a tipat de la inaltimea celor doi metri: a inceput!!!!
Mai stiu ca am ramas acolo in birou toti, pana ce s-au intors ceilalti.Si nu aveam telefoane mobile sa stim de cei din familie,am ramas pur si simplu,ingrijorati de moarte de soarta colegilor.
Dupa aproape doua ore,au incepu sa vina...Erau speriati,plansi,aveau hainele murdare,fusesera calcati in picioare si plangeau.
Seara,acasa m-am uitat de la balcon cum lumea vandaliza vitrinele magazinelor.Nici acum nu inteleg de ce s-au spart toate vitrinele de pe Calea Mosilor.Inteleg sa se sparga alea de la librarie si sa dea foc tuturor volumelor cu ceausescu,dar cu marochinaria ce-au avut??Nu am iesit in seara aia in Piata.Mi-a fost frica si oricum nu as fi putut iesi de maica-mea,care se asezase in usa ...A doua zi,curios,m-am dus la birou iar colega mea Carmen mi-a pus o floare pe birou si mi-a zis:poftim,sa nu uiti.Si  ce-ai facut,te-ai uitat la televizor?Mi-a fost rusine...Mai stiu ca am dormit pe hol in zilele alea,in sacii de dormit.Stiu ca la un moment dat s-a auzit o bubuitura ingrozitoare pe holul blocului.Am inceput sa plangem si sa tipam ca vin teroristii.A doua zi,am aflat cu stupoare ca de fapt vecinul nostru de la 9 dezmembra un cap de porc sa faca piftie...
Era o isterie generala,ca vin teroristii,ca se trage din masini,ca se omoara oameni pe strada...Pe 23 maica-mea nu mai aparea acasa...am asteptat-o cateva ore plangand si rugandu-ma la Dumnezeu sa nu fi patit ceva...Dupa ore intregi de asteptare,a venit acasa victorioasa cu cateva kilograme de banane si portocale...
Toti anii pana la Revolutie au fost grei,au fost oribili.Cine a trait atunci stie ce zic...e un pic ciudat sa scriu despre asta,aici in bucataria mea confortabila-aceeasi de atunci-cu mancare la discretie in frigider si cu un pahar de vin in fata.A fost oribil,dar,ce sa-i faci, toti anii aia s-au suprapus cu adolescenta si tineretea mea  si nu am cum sa-i urasc.Pentru mama a fost mai greu.Eu aveam visele mele si evadam,dar ea...
N-am sa-i uit niciodata privirea ei proptita intr-a mea ,in anul 1991,intr-un supermarket din Munchen.Mama mea,ca un copil mic,in picioare,in mijlocul atitor bunatati,stand incremenita si uitandu-se la mine.Nu era nici trista ,nici vesela.Ii vedeam in ochi orele lungi de stat la coada,in maini urmele lasate de storsul rufelor.La un moment dat am fost convinsa ca o sa inceapa sa rada isteric...
Au trecut 21 de ani.Suntem refuzati de Europa si suntem condusi de udrea.De una ca udrea...Imi ia obrazul foc.Mi se pare mai mult decat corect demersul Germaniei si Frantei.Nu meritam sa ne depasim conditia.Am devenit- in mare parte- un popor de manelisti,loviti de dorinta de avea,de a arata,de a demonstra  ca avem.Orice.Case,masini,haine cu brandul la vedere.
Ma gandesc la copiii mei.Ce fac cu ei?II invat ce?Ce stiu eu ca e bine?Atunci e nasol,pentru ca nu se potriveste cu ce e la scoala,nu se mai potriveste cu nimic.
Au trecut 21 de ani.Nu stiu cum si nu stiu cand...
The life is just a blink of an eye...

luni, 13 decembrie 2010

Prima serbare din an

A fost azi,timp de 3 ore si s-a tinut aici.Sunt foarte tari baietii ,stiu sa faca spectacol si sa tina in mana 50 de copii.Fetele mele invata sa danseze  aici,dansuri obisnuite,dar dupa spectacolul de azi m-am sucit si din 2011 vor merge la breakdance,pentru ca li se potriveste manusa stilul asta.Am inceput saptamana in forta,cu dansuri si cantece si cu mosul care a impartit daruri,cu mincare buna si cu un pic de ninsoare.Daca Ileana nu ar fi bagat in sperieti toti parintii de acolo,care fie isi puneau mana la ochi,fie la cap,de cate ori copilul facut din guma statea in maini si in cap,ar fi fost perfect.
Mai jos este varianta soft:






Poze cu copilul in cap sau in maini,nu am.Cum ar fi fost sa stau cu aparatul la ochi,in timp ce aia nu stiau cum sa se fereasca din calea ei?!

Reclamele din on line

Sunt dincolo de notiunea de enervare.Si nu,nu o sa cumpar niciodata nimic de la voi,cretinilor care-mi luati fata cu insistenta de cate ori deschid cate o pagina.Nu sunteti nici smecheri,nici interesanti si nu va doresc decat falimentul.

duminică, 12 decembrie 2010

Fat lady

    Asa ma simt de la o vreme incoace.Poate asa si arat.Nu ma pot mobiliza sa ma duc la sala,sa tin o dieta,sa nu mai bag in mine dulciuri seara si sa nu ma mai rasfat cu vin,bere,mojito la ceas de seara cand gura mea ar trebui sa nu deguste nimic.Poate doar un ceai lesinat.
Mai am tentative cand si cand sa inlocuiesc macar o masa din zi, cu o salata generoasa de varza si cu o scarbosenie de gratar de pui,dar mai mult de doua zile nu pot.Apoi incerc sa nu mai mananc seara,dar dupa ce se face in sfarsit liniste in casa si imi intind pe canapea oasele batrane,nu ma pot gandi decat la un pahar cu vin sau o bere rece.Si poate niste ciocolata.Si poate si o briosa cu multa ciocolata pe care tocmai am facut-o...Si uite asa,din zi in zi e mai rau.Si stai asa ca vine Craciunul si vin peste mine sarmalele si cozonacul si torturile pe care vreau sa le incerc si carnatii si fripturile suculente de la cuptor si cartofii copti inecati in unt-preferatii mei si cate si mai cate...Teoretic stiu ce trebuie sa fac.Am o gramada de carti in care ti se explica frumos si civilizat cum trebuie sa maninci,stiu,stiu,stiu toate lucrurile astea.
Micul meu dejun arata asa:

De maine (!) incep din nou sa ma autoeduc.Si ma voi duce si la sala.Da,da.Si la masaj...O sa fie bine.
It ain't over til the fat lady sings...

De Mos Nicolae

Noi am facut bradul foarte repede anul asta,pentru ca nu mai aveam rabdare si pentru ca peste tot sunt brazi impodobiti,asa ca de ce nu...
Am folosit bradul artificial de data asta,din doua motive,pentru ca in sufragerie-unde il asezam pana acum-nu mai este loc de un brad mare si pentru ca bradutul asta pe care il avem e foarte dragut si locul care ramasese liber pe hol i se potriveste de minune.
Mos Nicolae a venit in repetate randuri.Si luni dimineata,si luni dupa masa si marti si miercuri.
Fetele au primit carti frumoase,un alfabetar pentru Ileana,un carucior simpatic,doi caini care latra si rad si se tavalesc si cam prea multe dulciuri.
Aici sunt in pijama,luni dis de dimineata,nepieptanate dar gata de poze:





sâmbătă, 11 decembrie 2010

Despre cum vad eu lucrurile

  Subiectul acestor zile,dezbatut si pe net si la televizor,este cel legat de concediul mamelor si indemnizatia de rigoare.
  Deschid televizorul si o vad pe udrea.Am o sila nesfarsita fata de patachina asta,care-si da cu parerea despre subiectul asta cu copiii si careia ii doresc sa-si creasca plozii undeva la tara,iar singurul lapte pe care sa si-l permita sa fie de la vreun cocos pricajit din curte.
E adevarat ca fiecare are dreptul la o opinie,dar de la matracuca asta nu vreau sa aud o vorba.Psst.Gura.O rezolv usor cu telecomanda.
Sunt multe pareri pro si contra,dar cele contra sunt atat de pline de venin incat te crucesti.Amuzant este ca toate aceste pareri vin din partea unor femei care nu au copii...Ciudat.De unde stiu ele ce e mai bine pentru copilul meu sau al tau?
Cat despre mine,eu cred asa:

-ca orice comparatie facuta cu ce se intampla afara ar trebui exclusa din start,acolo ai ce sa faci cu copilul dupa ce te intorci la birou,exista crese decente si locuri suficiente unde poti sa-ti inscrii copilul,fara sa faci temenele si fara sa te umilesti in fata directoarelor si mai ai si posibilitatea de a lucra part-time.
-ca orice paralela ai face cu anii din comunism,hai tovarasi sa lasam faza cu femeile care stateau doar 3 luni acasa.Da,stateau 3 luni si dupa aia isi luau concediu medical din doua in doua saptamani si la 12 spargeau usa,pentru ca aveau dreptul sa aibe program redus.

Acum sunt cateva optiuni:
-sa ai parintii in putere care sa-ti creasca copilul-copiii,eventual in alt oras,iar tu sa devii mama de weekend,cu subtextul ca asa e cel mai bine pentru copil.
-sa ai parintii in putere si sa locuiasca in acelasi oras cu tine,parinti care vor semna condica la 8 dimineata si vor pleca la 9 seara.
-sa ii dai la cresa si sa ai si parintii in acelasi oras cu tine,pentru ca in mod sigur copiii se vor imbolnavi des si tu nu poti sa stai cu ei pentru ca esti la birou.aceeasi problema cand se inchid cresele sau gradinitele (vacante) si aceeasi problema o ai cu programul de seara,cand la 5 se inchid gradinitele iar tu iesi de la job la 6 jumate.ce faci?il pui sa vina pe jos acasa?
-sa ai multi bani si sa-i dai la gradinite smechere,de unde il poti lua la 7 seara.Pentru una bucata copil tariful este cuprins intre 1000 si 1500 lei.Fara optionale.
-sa ai o bona cumsecade,care sa nu se beleasca la telenovele in timp ce ala micu' linge covoarele din casa.aici sunt multe de discutat.eu am doi copii cam turbati si in mod sigur o bona nu ii razbeste.

Probabil ca mai sunt combinatii nenumarate.Nu stiu care e varianta ideala.Eu am trecut prin toate,mai putin cea cu copilul debarcat la bunici.Intr-un final am cedat nervos si mi-am dat demisia.Asa ca acum sunt bona propriilor mei copii si propria-mi femeie de serviciu.
Ma saturasem sa vin acasa tarziu,sa nu fie nimic de mincare,copiii sa fie nervosi ,iar eu iesita de sub control.E adevarat ca, cel putin pentru o perioada de timp,din punct de vedere financiar pot sa fac asta.
De fapt,inainte sa iau aceasta decizie,am pus pe hartie toate cheltuielile care apareau tocmai pentru ca eu ma duceam la serviciu sa castig niste bani.Ar fi trebuit sa o dau pe cea mare la afterschool si nu la ala din scoala unde sunt 60 de copii la o invatatoare,ci la ala de bogati care costa 900 lei fara optionale.Apoi ar fi trebuit sa adaug o bona pentru cea mica,sa o preia de la gradi (programul ei se termina la 5,al meu la 6 jumate).Apoi ar fi trebuit sa am o femeie -poate tot bona-sa-mi faca curat si sa calce si nu o data pe saptamana,ca la mine nu e muzeu,la mine chiar e nevoie sa strangi in fiecare zi.
Ar fi ramas in grija mea mincarea,cumparaturile si educatia copiilor.De la 7 la 8 jumate cand ele se baga in pat.Si nu,nu pot sa stau pana dupa miezul noptii sa fac ce e de facut intr-o casa,pentru ca a doua zi la 6 ma trezesc sa le pot duce la scoala si gradinita.Si cum eu functionez la parametri normali dupa 8 ore de somn...
Pe bune,chiar nu ma intereseaza cat sunt de organizate alte femei care isi pot trai viata dupa 7 seara.Eu chiar nu pot si nici nu vreau.
Ideal mi se pare sa pot beneficia de un job decent,care la maxim 3 sa se termine,sa-mi culeg copiii de unde sunt si sa-mi pot trai dracului viata pe care o am.Cu familia mea.Nu cu jobul,nu cu sedintele,nu cu oboseala care te macina zi de zi.
Repet,este numai parerea mea si asa am si actionat in consecinta.Sigur ca trebuie sa existe un echilibru si ca ai nevoie tu ca adult de o preocupare in afara casei si evident de niste bani.Dar in tara unde udrea este pusa ministru si una ca tampa aia de bambuista e europarlamentar,daca nu muncesti pana tarziu in noapte,pana iti da singele pe nas,se numeste ca nu ai chef de munca.
Semneaza o casnica.

joi, 9 decembrie 2010

Cum e blogu si stapanu'

       Adica nu prea a functionat in ultimele saptamani.Motivele au fost diverse.Maria nu s-a integrat prea bine la scoala,lucru care ma face sa sufar foarte tare.
Eu am intervenit,asta a dus la o cearta serioasa cu una dintre mame si la multi,multi nervi.
E clar ca sunt o mama care o sa-si supravegheze copiii mai mult decat e necesar si o mama care va fi in pragul infarctului daca ele,fetele,vor veni acasa cu cine stie ce papitoi.Sigur, e cale lunga,dar mintea mea face ce vrea din mine...
Dar toate evenimentele petrecute la scoala si reactia mea la ele,mi-au ridicat multe semne de intrebare.
Ce fel de mama sunt?Ce le ofer copiilor mei?O sa fiu in stare sa le explic de ce anume e bine sa se fereasca?De ce oameni e bine sa se fereasca?Cum o sa le transmit toate lucrurile pe care le stiu despre viata, in asa fel incat mesajul sa fie perceput corect?Dar oare lucrurile pe care le stiu eu despre viata sunt cele adevarate?Cand trebuie sa intervin?Cand trebuie sa stau deoparte?
Nu stiu cat sunt de pregatita pentru toate astea...Citesc o multime de carti despre educatia copiilor,incerc sa-mi controlez temperamentul,incerc sa nu mai tip,meteahna veche dealtfel,transmisa de generatii pe linie materna...incerc.De cele mai multe ori esuez.Apoi o iau de la capat zi de zi.
Voi reveni la subiectul asta cat de curand.

In afara de problemele astea,nu am mai scris pentru ca a intervenit o alta trasatura de caracter atat de puternica si incomoda in viata mea:inconstanta.Neputinta de a duce la bun sfarsit un lucru inceput.Plictiseala.Rutina care pe mine ma distruge.Asta fac de cand ma stiu.Incep ceva cu entuziasm maxim,ca apoi sa arunc cat colo fara sa-mi pese catusi de putin.
Nu am deschis blogul mai bine de o saptamana.Mi se parea total neinteresant,nu intelegeam ce ar trebui sa scriu acolo,de ce ar trebui sa scriu ceva in fond si la urma urmei.
In saptamana urmatoare l-am deschis numai pentru a vedea daca ma mai citeste cineva in conditiile astea de mutenie absoluta.Da,ma mai citeste.Apoi am citit eu.M-am bucurat,m-am amuzat,mi-am adus aminte.
A fost placut.Mi s-a facut dor sa scriu.
Nu scriu lucruri extraordinare,nu sunt specialista in nici un domeniu.Scriu despre lucrurile mici si mari din viata mea.Am inceput sa scriu imediat dupa ce mi-am dat demisia,pentru ca aveam timp la dispozitie,pentru ca plecam intr-o tara interesanta,pentru ca ma simteam "nevorbita" si poate dintr-o nevoie de confesiune.
Am sa continui cu acest blog cat o am chef de el.Dar mi-am promis ca daca vor mai exista pauze din astea lungi voi renunta si voi trece la clasicele notite, pe diferite agende si caiete.Nu se stie cand loveste Alzheimer-ul.Pana acum doi ani la fiecare sfarsit de an scriam pe niste foi un fel de rezumat al anului ce tocmai se incheia.Ce povesti traisem,ce au facut copiii,unde am fost in vacanta ,ce locuri minunate am vazut,ce oameni am intalnit.Pe scurt, ce traieste omul in 365 de zile.Mi se parea interesant ca peste multi ani ,fetele sa gaseasca povestile astea si sa se bucure ca le-am scris.Poate o sa reiau obiceiul asta...
Asa ca:bine m-am regasit.