Cum e blogu si stapanu'

       Adica nu prea a functionat in ultimele saptamani.Motivele au fost diverse.Maria nu s-a integrat prea bine la scoala,lucru care ma face sa sufar foarte tare.
Eu am intervenit,asta a dus la o cearta serioasa cu una dintre mame si la multi,multi nervi.
E clar ca sunt o mama care o sa-si supravegheze copiii mai mult decat e necesar si o mama care va fi in pragul infarctului daca ele,fetele,vor veni acasa cu cine stie ce papitoi.Sigur, e cale lunga,dar mintea mea face ce vrea din mine...
Dar toate evenimentele petrecute la scoala si reactia mea la ele,mi-au ridicat multe semne de intrebare.
Ce fel de mama sunt?Ce le ofer copiilor mei?O sa fiu in stare sa le explic de ce anume e bine sa se fereasca?De ce oameni e bine sa se fereasca?Cum o sa le transmit toate lucrurile pe care le stiu despre viata, in asa fel incat mesajul sa fie perceput corect?Dar oare lucrurile pe care le stiu eu despre viata sunt cele adevarate?Cand trebuie sa intervin?Cand trebuie sa stau deoparte?
Nu stiu cat sunt de pregatita pentru toate astea...Citesc o multime de carti despre educatia copiilor,incerc sa-mi controlez temperamentul,incerc sa nu mai tip,meteahna veche dealtfel,transmisa de generatii pe linie materna...incerc.De cele mai multe ori esuez.Apoi o iau de la capat zi de zi.
Voi reveni la subiectul asta cat de curand.

In afara de problemele astea,nu am mai scris pentru ca a intervenit o alta trasatura de caracter atat de puternica si incomoda in viata mea:inconstanta.Neputinta de a duce la bun sfarsit un lucru inceput.Plictiseala.Rutina care pe mine ma distruge.Asta fac de cand ma stiu.Incep ceva cu entuziasm maxim,ca apoi sa arunc cat colo fara sa-mi pese catusi de putin.
Nu am deschis blogul mai bine de o saptamana.Mi se parea total neinteresant,nu intelegeam ce ar trebui sa scriu acolo,de ce ar trebui sa scriu ceva in fond si la urma urmei.
In saptamana urmatoare l-am deschis numai pentru a vedea daca ma mai citeste cineva in conditiile astea de mutenie absoluta.Da,ma mai citeste.Apoi am citit eu.M-am bucurat,m-am amuzat,mi-am adus aminte.
A fost placut.Mi s-a facut dor sa scriu.
Nu scriu lucruri extraordinare,nu sunt specialista in nici un domeniu.Scriu despre lucrurile mici si mari din viata mea.Am inceput sa scriu imediat dupa ce mi-am dat demisia,pentru ca aveam timp la dispozitie,pentru ca plecam intr-o tara interesanta,pentru ca ma simteam "nevorbita" si poate dintr-o nevoie de confesiune.
Am sa continui cu acest blog cat o am chef de el.Dar mi-am promis ca daca vor mai exista pauze din astea lungi voi renunta si voi trece la clasicele notite, pe diferite agende si caiete.Nu se stie cand loveste Alzheimer-ul.Pana acum doi ani la fiecare sfarsit de an scriam pe niste foi un fel de rezumat al anului ce tocmai se incheia.Ce povesti traisem,ce au facut copiii,unde am fost in vacanta ,ce locuri minunate am vazut,ce oameni am intalnit.Pe scurt, ce traieste omul in 365 de zile.Mi se parea interesant ca peste multi ani ,fetele sa gaseasca povestile astea si sa se bucure ca le-am scris.Poate o sa reiau obiceiul asta...
Asa ca:bine m-am regasit.