vineri, 28 octombrie 2011

Într-o alta vineri

Nu știu sa spun cum au fost zilele între luni si vineri.Au trecut ca un fum.Nu am prins între degete nimic ,in afara de rutina obisnuita dintr-o casa plină de copii nazbatiosi.Am visat putin,am dormit puțin,mi-am imaginat mult.Prinsa între raceli si mofturi,m-am pierdut de mine si iată-mă azi,fără sa știu mare lucru despre ce miros a avut viața mea între luni si vineri.
Poate ca maine dimineata am sa simt ce trebuie.Acum sunt ca un lemn care mocneste si lumineaza încet noaptea din jur...

luni, 24 octombrie 2011

Bedtime stories

www.deviantart.com
Povestile clasice ma dezgusta.Nu imi plac pentru ca sunt pe alocuri dubioase si ridica o multime de intrebari la care eu nu stiu sa raspund pe intelesul copiilor.Unele sunt de-a dreptul idioate si majoritatea iti inoculeaza in minte niste idei pe care le porti apoi toata viata.Stiti voi,cu printul pe cal alb care te salveaza,cu nunta fastuoasa,cu maritatul pe la 16 ani..Pe langa asta,scene sangeroase cu iezi mancati de lupi,cu scufita mancata de lup,cu tatal care-si vinde fiica bestiei, ca sa-si scape pielea.Apoi proastele de surori din Cenusareasa care se automutileaza taindu-si picioarele, cu scopul de a fi luate de sotie de print,printul din Alba ca Zapada care pupa pe gura un mort...
Cea mai rea dintre toate ,dupa parerea mea, este Tinerete fara batranete si viata fara de moarte.Maria a fost traumatizata de povestirea asta,a plans si s-a zvarcolit zile in sir,incercand sa priceapa sensul acestei povestiri.Stiu ca exista o interpretare filozofica a lui Noica si stiu ca povestea este plina de talc,dar pentru noi a fost greu de digerat...
Stiu ca si eu am crescut cu aceleasi povesti,dar maica-mea mi-a zis ca ea nu mi-a citit niciodata din ele,ci le-am citit eu singura,ca nu m-am speriat si ca inainte de a le citi le-am vazut pe diapozitive-ceea ce e mult mai linistitor fata de filmele de acum cu mii de efecte speciale..
Nu stiu cati ani aveam cand le-am citit,dar stiu ca nu au fost preferatele mele.Mie imi placea sa citesc din Legendele pasarilor,apoi din iubita mea carte, Spiridusii padurii,apoi stiu ca am sarit la cartile lui Karl May,pe care le-am devorat pur si simplu.
Apoi am sarit brusc in alta liga,incepand sa citesc in luna august a anului 1981,deci pe la 14 ani,Dreiser cu Jennie Gerhardt (stiu exact in ce an am citit-o,in ce luna si in ce perioada a zilei, pentru ca tata murea incet de tot intr-un spital,iar eu mi-am pastrat mintile in salile de asteptare, citind incontinuu...)
Asa ca ne-am despartit amiabil de povestile clasice inlocuindu-le cu altceva.Am facut tot felul de incercari,am citit versuri,am inventat povesti,am citit din atlas,am invatat pe de rost totul despre planete si despre stele,am citit Creanga,apoi cateva din cartile lui Shirley Barber ,iar zilele astea citim dintr-o carte minunata,care le tine cu sufletul la gura si din care chiar au ce invata.Este o carte pe care eu nu am citit-o cand eram mica si acum o citesc seara de seara cu o placere nebuna.
Este vorba despre cartea lui Nikolai Nosov si se numeste Aventurile lui Habarnam si ale prietenilor sai.Si am cumparat si continuarea, Aventurile lui Nabarnam in Orasul Soarelui.
Sunt bucuroasa cand le vad cum asteapta nerabdatoare sa se faca seara si cum se duc cuminti sa se spele pe dinti si se baga in pat si striga amandoua:Sa vina Habarnaaaam!!!!
Si citim asa,pret de patruzeci de minute,apoi le aud cum comenteaza amandoua ispravile lui Habarnam.




Dar Habarnam se culca intr-un final si vine randul meu sa cad intr-o poveste...Am gasit o carte superba,pe care o citesc pe nerasuflate.Se numeste Cele 40 de legi ale iubirii si este scrisa de Elif Shafak.Sta pe noptiera si ma asteapta.Noapte buna!

vineri, 21 octombrie 2011

Intrebare

Cum stau așa,ghiftuita si rotundă,ca o pisica mare,molesita de mancare si vin,sprijinita cu capul de Jupan,cu copiii care dorm langa noi,moi si calzi,cu perspectiva unei zile minunate ce ni se asterne in fata,simt ca viata e perfecta.Dar mai stiu ca azi in masina,mi-a fost frica.
De cand cu accidentul ala nenorocit de saptamana trecută,mi s-a strecurat in gând teama.Perfid si fara veste.Am condus in fiecare zi,dar azi când am ieșit din București,era acolo cu noi in mașina.
Drumul pana la Braila nu e lung,dar ca orice drum din Romania,e oribil.
Si iti da asa o stare de nervi...
Nu vreau sa comentez in nici un fel despre dreptate sau ghinion sau sa fac speculatii legate de accident.Care nu e singular,evident.
Vreau doar sa intreb de ce a avut urma aia de zambet azi când a ieșit de la procuratura si era asaltat de ziaristi?

miercuri, 19 octombrie 2011

Maicuta batrana cu braul de lana...

<><>
sursa:www.deviantart.com
Pentru prima data am simtit azi cum batranetea mi-a suflat usor in nari...Pur si simplu eu simt ca sunt inca o pustoaica care isi cauta drumul in viata,care inca se mira de tot felul,care se bucura de o melodie sau o prajitura,dar care ,iata, imbatraneste..
Azi am stat nemiscata in pat din motiv de spate.Am ramas pur si simplu intepenita.Cu niste dureri ingrozitoare care se plimbau din spate,spre picior si apoi urcau iar cu liftul si tot asa,isi bateau joc de mine...
M-am uns cu tot felul de alifii,care mai de care mai competente,am inghitit pastile si am stat infofolita cu un sal gros,sub pilota mea uriasa...Aratam ca o batranica,care-si taraie parturile de la baie la bucatarie...M-am surprins in oglinda de la baie si m-am  enervat... si cocotata in varful patului,m-am fardat si m-am parfumat,poate alung in felul asta durerea crunta de sale si redevin sprintena si vioaie...Evident ca am ramas o batranica fardata cu dureri ingrozitoare de spate...Si pentru ca nu am putut sa imi indeplinesc misiunea de zi cu zi,ia copiii,du copiii,am mobilizat lumea sa se ocupe de asta.
Si iata-ma singura,in pat,fara sa pot face ceva prin casa,cu telecomanda in mana,cu cateva carti alaturi,cu o farfurie plina ochi de sendvisuri,cu un ceai lesinat -pe care nici nu l-am baut...Mi-am dat seama ca am liber cateva ore...Uau!
M-am foit cat m-am foit pana sa-mi dau seama ce vreau sa fac.La televizor se transmite obsesiv nefericitul accident de duminica si zau ca nu mai am nervi sa aud si sa vad asa ceva,mai ales stand imobilizata in pat...Asa ca m-am decis sa vad un film...Da,dar ce film?Nu aveam nimic nou,asa ca am dat iama in "camara".Am cateva bunatati pe acolo,dar azi am ales Under the Tuscan Sun,filmul pentru care vom merge cat de curand la Positano ( si pentru Only you-desigur:))),un film pe care-l iubesc foarte mult,la fel de mult ca pe Diane Lane,personajul principal din film.
Cu fata asta am o relatie de amor inca din 1980,cand am vazut a little romance.,filmul de referinta al adolescentei mele...
Mama m-a dus la filmul asta,aveam 13 ani si inca imi mai simt mana transpirata.Am plans ca un copil ce eram si biata mama nu mai stia ce sa-mi faca sa ma potoleasca.De atunci cred ca a ramas usor iritata cand era vorba de iubirile mele adolescentine...Nu stiu cati dintre voi ati vazut filmul asta,dar Henny, tu stii despre ce zic eu aici...Trebuie neaparat sa fac rost de filmul asta-pentru batranete maica...
Diane Lane este ,din punctul meu de vedere,o actrita foarte buna.Intotdeauna a reusit sa-mi transmita sentimente puternice,si-a conturat personajele extrem de bine,mi-a ramas in inima dupa fiecare film si cred ca le-am vazut pe toate. Si a avut si parteneri numai unul si unul...
Asa ca,in ciuda durerii,am avut o dimineata frumoasa,filmul m-a incantat,mi-a amintit ca oamenii sunt frumosi si buni si ca iti apar in viata cand trebuie.
Acum sunt ceva mai bine,sunt tot anesteziata de pastile,sper sa ma refac cat de repede,zic eu,uitandu-ma la teancul de rufe care  asteapta sa fie calcate...
Batranica se duce la culcare.Si da,m-am demachiat.
Pun aici ultima secventa din film:

luni, 17 octombrie 2011

Un loc frumos

Printre incercarile mele continue de a le indruma pe fete catre lucruri frumoase,se numără si lecțiile de pictura.Fara sa fie talentate,sunt constiincioase si cu dorinta de a afla.Le face si o mare placere,pentru ca altfel nu as putea sa le scot din casa in fiecare dimineata de sambata.
Locul unde se intampla asta se afla pe o strada frumoasa,cu case vechi si fermecatoare.
Una dintre aceste case se numește Casa Melik sau, sub denumirea mult mai cunoscuta, de Muzeul Theodor Pallady.
Casa are o poveste interesanta si dupa unele surse,este cea mai veche din Bucuresti.De amintit ca Mateiu Caragiale a fost inspirat de Ana Melik,de care era indragostit,in scrierea cartii Craii de Curte Veche.Se mai spune ca pivnitele casei se intind pe kilometri intregi si comunica cu alte case din zona.
Aici ,detalii despre Casa Melik.
Acolo,in cerdacul inchis cu geamuri, scaldat de soare,copiii învață despre culori si sunt fericiti.Cat de putin le trebuie....












Istoria e atat de aproape de noi.





marți, 11 octombrie 2011

Dar dacă...

Nu am reușit sa mai scriu săptămâna trecută.Am fost prinsă între programul fetelor,programari la doctor-da,din nou,tevi sparte la baie-si de aici inevitabilul mic haos casnic,pentru care- ți trebuie timp sa-l transformi in confort.Asa ca,am cam lipsit si mi-am dat seama din nou cât e de greu e sa fii consecvent si sa scrii in fiecare zi aici.Tot ce am reușit sa fac,a fost sa-mi notez idei si gânduri,sa scot pasaje din cărțile care m-au însoțit zilele astea.
Incepusem de ceva vreme sa scriu cateva rânduri legate de titlul postarii,plecand de la un pasaj citit in cartea lui Octavian Paler-Autoportet intr-o oglinda sparta:

"...nu banuiam,ceea ce stiu azi,ca trecutul nu e o arhiva,o magazie unde gasesti si azi,si maine,si poimaine,aceleași lucruri,mai uzate,mai pline de praf,dar in fapt aceleasi.Trecutul traieste,e viu,ia parte la prezent,îl influenteaza si se schimba in funcție de ceea ce ni se intampla.Unele amintiri scad in importanta,palesc,altele,dimpotrivă,capătă intelesuri noi la care nu ne-am gândit inainte.Devin,din fleacuri,momente esentiale.De aceea,azi,înțeleg ca destinul se ascunde,deseori,in cea mai cenusie si insesizabila banalitate.Mergi pe o strada oarecare,fără sa-ți treacă prin minte ca,pe o alta strada,la o alta ora,într-o alta zi,ai fi intrat pe alt fagas al destinului pentru ca,mai tarziu,privind inapoi,sa descoperi ca totul a atarnat de un fleac,de un amanunt oarecare...."

In ziua in care am citit acest pasaj,am uitat sa iau ceva din casa si am fost nevoită sa mă intorc.Banal.Dar aceasta mica intarziere mi-a dat peste cap absolut toată ziua-toate intamplarile fiind legate între ele si cazand totodata ca un domino din aceasta pricina...
Intamplari care au iscat o furtuna casnica.
Ati patit vreodată asa ceva?Știți senzatia aia de ciuda pe care o simți când ajungi aproape de lift,ești rupt de oboseala,ai bagaje,intinzi mana si liftul e chemat de altcineva?Bineinteles,la etajul 10.Sigur,nu e o tragedie,dar sentimentul ăla pe mine mă enervează cumplit.Si se mai intampla sa sune si telefonul in casa,telefon la care tu nu ajungi,pentru ca liftul a fost chemat cu o fractiune de secunda inainte...
Seara,franta de oboseala,am citit pasajul de sus...
Am zambit si mi-am adus aminte totodata de un film vazut acum mulți ani,sliding doors,un film care m-a marcat multi,multi ani.Un film in care joaca Gwyneth Paltrow  si un actor englez care mie-mi place foarte mult,John Hannah.Filmul poate avea doua finaluri,ambele depinzand de usile metroului care se inchid sau nu.De vazut.
 Este vorba despre aceste alegeri banale,pe care le facem zi de zi si care intr-adevar ne pot influenta viata.Mie personal nu-mi place sa aleg,intotdeauna am o problema cu asta.
Ma gandesc mereu la acest "dar daca..."
Acum trebuie sa plec.Sper sa prind liftul.

luni, 3 octombrie 2011

Amestecate

Pentru ca aveam o lista uriasa de lucruri nerezolvate,chestii care au crapat cam in acelasi timp,dusul si bateria de la baie,abajurul de la lampa din sufragerie,galeata de gunoi si alte triliarde de porcarii de care (crezi) ca ai nevoie prin casa,am pornit cu sufletul greu,stiind ce ma asteapta,catre mama tuturor trebuincioaselor din toate casele pamantului-si anume Ikea.Am gasit ceea ce banuiam si inca de o mie de ori mai rau...Ne-a trebuit o ora sa traversam totul si sa stam la coada,ducandu-ne direct la locul care ne interesa,fara sa ne zgaim la altceva.Extrem de aglomerat.Nu erau reduceri,nu se modificasera preturile fata de ultima mea vizita-care cred ca a fost prin primavara,nu era nici un motiv sa fie asa multa lume.
De fapt,nu numai la Ikea era asa,peste tot misunau mii de oameni.Nu vreau sa aud de criza si saracie si altele.Peste tot e full.Asta nu e criza.E foarte bine,sa consume lumea,dar as vrea sa fiu scutita de plansetele unora si altora cum ca e criza.Nu e.Daca ar fi asa ,parcarile ar fi cel putin pe jumatate goale,lumea nu ar fi isterica la cumparaturi si nu as sta la coada jumatate de ora pentru un abajur si o galeata de gunoi.
Nu mai spun ce era la locul ala cu mancare,ca restaurant nu pot sa-i spun...sau ce era jos,la hot dog.E bun hot-dog-ul ala,dar daca il iei in 5 minute...ce dracu',e un hot dog,nu trebuie sa asud la coada trei sferturi de ora pentru el...In sfarsit,probabil ca sunt eu o ciudata ...

Alta problema pe care o am,este cea a scolii.Da,din nou.Saptamana asta ma voi duce in audienta la ministerul invatamantului,poate gasesc acolo cateva lamuriri.
Problema sta in felul urmator:am fost anuntata-nu numai eu,ci si alti parinti-cum ca,copiii care implinesc 6 ani anul viitor nu mai au voie sa fie inscrisi la gradinita...trebuie sa mearga la scoala,in clasa I-a.
Da,dar nu ai voie sa-i inscrii decat daca au facut grupa pregatitoare,asa ca esti obligat sa-i inscrii la grupa pregatitoare.
Da,dar nu toate scolile au grupa pregatitoare...
Da,dar ce scoli au grupa pregatitoare???Poate vreuna din Berceni sau Drumul Taberei,ca cei de la Scoala Centrala sigur nu au.La Scoala Centrala fiind copilul meu cel mare,mi se pare de bun simt sa o dau tot aici si pe Ileana,nu-i asa?Ca doar nu sunt ubicua sa fiu in doua locuri la aceeasi ora si dimineata si la pranz...
Nimeni nu stie nimic.Secretarele de la SC sunt absolut oribile.Daca voi ramane aici 12 ani,sigur vom avea probleme.Cand le-am intrebat de grupa pregatitoare,mai aveau putin si ma dadeau afara.Fiinte gretoase si primitive si oribile...
Sambata am fost la o petrecere de copii si toti parintii de acolo aveau aceeasi problema...ce se intampla cu copiii anul viitor.
Cum este posibil sa se intample asa ceva?

Chiar daca Festivalul Enescu s-a terminat de mai bine de o saptamana,voiam sa amintesc de concertul lui David Garett.M-am bucurat enorm ca l-am vazut si l-am ascultat,dar as fi vrut sa-l gasesc altfel.Rapsodia lui Enescu nu i s-a potrivit-nu a redat nimic din spiritul luminos si vesel,a cantat-o pur si simplu,nu a "simtit-o".In schimb partea a doua a fost minunata,a cantat Concertul pentru vioara si orchestra a lui Beethoven si acolo si-a dovedit maiestria.
Lumea l-a aplaudat minute in sir,cred ca a avut opt sau noua bisuri.M-am enervat un pic,pentru ca cele mai multe aplauze le-a avut cand a cantat Smooth Criminal a lui Michael Jackson,nimic mai nepotrivit...Din pacate,energiile negative care au venit dinspre scaunul vecinului meu,nimeni altul decat adoratul sot,mi-au stricat bucuria spectacolului...
A fost foarte multa lume,sala era plina,atatia oameni  dornici sa asculte muzica.Mi-a placut enorm bucuria lor si faptul ca erau atat de frumos imbracati si ca asteptau spectacolul ca pe o sarbatoare.Foarte multi actori.In pauza m-am ciocnit fara sa vreau de cineva si cand m-am intors am vazut ca era Irina Petrescu.O femeie superba,o privire patrunzatoare,un zambet magnific.
In pauza,David a dat autografe,dar era imposibil sa ajungi la el...Ma multumesc cu pozele facute la spectacol...









4.Sambata seara,tarziu,am vazut un interviu cu Cristian Tudor Popescu,la emisiunea Profesionistii a Eugeniei Voda.Omul asta este atat de adevarat si spune niste lucruri care pe mine ma marcheaza profund.Lucruri pe care le simt,dar nu am priceperea sa le exprim asa cum o face el.Lucruri care ma bantuie in fiecare zi.Interviul inca nu este incarcat pe you tube din pacate,este pus doar promo-ul. ,dar este ceva ce trebuie vazut.



5.Nu-mi vine sa cred ca suntem in octombrie.Habar nu am cand trece timpul.As vrea sa-l opresc,dar nu pot.