Azi la pranz am plecat la o intalnire cu niste doamne.Fiecare cu povestea ei.Eu cu povestea mea.Cand ne-am intalnit prima data,eu aveam 18 ani si pot sa descriu cu lux de amanunte cum a fost prima zi.Stiu ca D-na Aniceta mi-a dat o smochina,Cristina m-a pus imediat sa fac o schita,iar Cornelia m-a masurat din cap pana in picioare sa vada ce hram port.Au trecut de atunci 25 de ani.Si ne intalnim in continuare o data pe luna.Mi se pare un lucru extraordinar.Ne revedem cu aceeasi placere,radem la glumele nascute spontan,ne tachinam sau spunem franc ce nu ne place,fara sa ne suparam.Ne aratam pozele cu copii,stim care ne sunt necazurile si bucuriile.Ma emotioneaza de fiecare data intalnirile noastre.
Azi ne-am intalnit pe Lipscani,la Crama Domneasca,unde,din pacate era un botez.E adevarat ca in sala de langa noi,dar muzica era data atat de tare si fara pauza,ca a trebuit sa tipam una la cealalta cat a durat masa.Nu pot sa inteleg de ce se da muzica atat de tare!!!De ce?Poate treaba asta e facuta special,sa te scuteasca de o eventuala conversatie cu cei de la masa?Poate asta e modelul,sa iti mananci sarmalele in racnetele aluia,dai banul si te cari...Nu,nu vreau sa fie liniste,dar nici nu vreau sa zbier sa ma auda persoana de langa mine,care e la 15 cm de umarul meu...
In rest,Lipscaniul e la fel,ba mizerabil,ba pitoresc,depinde ce vrei sa vezi....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu