Se numeste Toamna:
Cad frunzele, cad ca din depărtare,
de parcă vestejesc grădini în ceruri,
cu gesturi de negare cad, de-a rândul.
Iar nopţile, cum cade greu pământul
din toate stelele, într-o însingurare.
Noi toţi cădem. Şi mâna asta, iată.
Căderea, vezi, e-n toţi şi în oricine,
Si totuşi, este Unul care ţine
nespus de blând, pe mâini, căderea toată
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu