Inapoi in Balcic

Pe scara blocului miroase a vinete coapte,zacusca,gem de prune si altele.
Pe mine  m-a apucat asa un dor napraznic de mare si de bagaje-ma apuca din cand in cand-si daca nu m-ar tintui scoala Mariei,m-as urca in masina si as pleca.Dar pentru ca nu pot sa fac asta,mi-am luat din biblioteca Panza de paianjen si am inceput sa recitesc pasaje din cartea asta jerpelita si roasa de vreme.Am in biblioteca patru exemplare,doua sunt in tipla,unul este de acum 30 de ani,iar unul ceva mai nou,dar eu il citesc in continuare pe cel vechi,care mai pastreaza intre file mirosul adolescentei mele.Si pe masura ce citeam,mi-am adus aminte de Balcicul din vara asta.
Intre 14 si 15 ani,am descoperit-o pe Diana Slavu.Am citit cartea pe nerasuflate,apoi am citit-o pe indelete,apoi am citit anumite pasaje,apoi imaginatia a inceput sa lucreze.Eram acolo,pe plaja la Mangalia sau pe strazile prafuite ale Bucurestiului sau in Balcic.Stiu ca m-am inregistrat pe o caseta citind pasaje intregi din carte,daca nu ma inseala memoria si nu ma inseala chiar episodul cand Diana si Alex sunt in cort in Balcic si sunt surprinsi de furtuna.De-a lungul vremii am recitit cartea si pe masura ce treceau anii,o vedeam altfel si ma facea sa ma simt altfel.Nu este o carte geniala,am citit carti minunate de atunci,dar este cartea mea si de cate ori o vad in biblioteca ii zambesc adolescentei de atunci.
Asa ca Balcicul a fost cu mine mereu si de asta am fost atat de suparata ca nu s-a potrivit cu ce era in sufletul meu de atatia ani.Asteptam o magie,asteptam sa o vad pe Diana iesind de la cafeneaua lui Mamut sau sa gasesc terasa vilei Dinu,unde se strangeau toti dupa-amiezele sa joace bridge.
Dupa enervarea din prima zi,ne-am reintors in Balcic, dar seara si numai pentru cina si o plimbare pe dig.Am revenit si a doua si a treia si a patra oara,la terasele de pe malul marii,fie Doi Cocosi, fie la cea din fata hotelului Mistral unde, de fapt,ne-am reintors seara de seara pentru ca se maninca senzational (Scoicile Capitanului sunt de exceptie,nu au nici o legatura cu cele de la Dalboka)
Apoi in ultima zi,chiar daca ne hotarasem sa pierdem vremea la piscina,i-am convins pe ai mei sa mai mergem o data in Balcic, sa vedem Castelul.
Este un loc de poveste,cu gradini superbe,cu case ascunse printre copaci,cu marea scanteind in fata ta acolo unde nu te astepti.Dar cel mai frumos a fost ca pe una dintre poteci,asezati sub umbra unui copac,doi oameni in toata firea isi marturiseau dragostea.Nu stiu daca a cerut-o de nevasta,nu stiu daca se impacau,nu stiu ce era acolo,stiu doar ca se iubeau dupa cum se priveau.Aveau in maini doua pahare de sampanie si stateau unul in celalalt in decorul ala de poveste,cu marea martora iubirii lor.Am plecat tiptil,fara sa fac nici cel mai mic zgomot.Am fost atat de fericita pentru scena la care am fost martora fara voia mea,incat stiu ca Balcicul este ceea imi doream sa fie si ca am sa-l port in suflet asa cum l-am visat mereu.