Maria a inceput sa faca balet acum 4 ani.Am vrut neaparat sa mearga sa ia lectii de balet,pentru ca am vrut sa invete sa se miste frumos,sa stie sa asculte muzica clasica si sa i se stearga mersul de baietoi si apucaturile mult prea violente pentru o fetita atat de mica-cum era atunci.Pe vremea aia o tinea numai in pumni pe sora-sa,se batea cu toti baietii de la gradinita,nu avea rabdare sa duca nimic pana la sfarsit.Stiu,vina mea.
Dupa astia aproape 8 ani si doi copii,am ajuns in punctul,unde eu ca mama,stiu in proportie de 80% care sunt inclinatiile lor native si cam care e drumul de parcurs.
Stiu ca Maria are o fire extrem de sportiva,ca este foarte curajoasa si ca mai tarziu acest curaj se va converti in lucruri nesabuite facute ca sa dea bine in fata gastii.Mai stiu si ca este extrem de perseverenta,dar ca reusita ei depinde aproape in totalitate de felul in care e indrumata si de libertatea ei deplina in alegerile pe care le face.Deh,varsator...Acum are doar iluzia ca e libera in deciziile pe care le ia ,desigur..Este orgolioasa.Asta o va amari de multe ori in viata.Este si extrem de sensibila si are o capacitate uimitoare de a capta si intelege sentimentele celor din preajma ei.Este legata de mine extrem de tare.
Ileana este artista pana in maduva oaselor.Te joaca pe degete,te ameteste,te nauceste.Ne infrange pe toti.Iese victorioasa intotdeauna.Ea chiar are libertatea de a lua singura deciziile.Chiar si atunci cand nu mai am argumente si tip la ea,ma face sa ma simt jalnic si sa simt ca i-am ramas datoare cu ceva.E in firea ei.Anul trecut,in Tokyo,eram la o masa cu 20 de oameni din toate colturile lumii.Spania,Olanda,Anglia,Africa de sud,Australia,Peru...Se vorbea in engleza.Maria a stat linistita si a desenat.Ileana i-a spus unui spaniol o poveste.In romana.Oamenii din jurul ei au ascultat-o,la inceput pentru ca nu aveau incotro,apoi au facut-o din placere.La sfarsit a fost aplaudata.In vara,pe scena Operei nu a avut nici o urma de emotie,sala era plina ochi,se filma,se aplauda,pentru ea lucrurile au decurs cat se poate de firesc.
Stie intotdeauna ce vrea si stie sa si spuna asta-ceea ce extrem de important.Nu poti sa o convingi de nimic,nu poti sa-i schimbi programul,nu poti sa o pacalesti.Este precauta.Este ea cu ea si nimeni altcineva.Va pleca de acasa cand ii va veni vremea fara se se uite in urma.
In sfarsit,voiam de fapt sa spun altceva,dar cuvintele au zburat pe taste.Ma uit la fete si vad cat sunt de diferite si desi accesul lor la cultura,la diferite sporturi,la educatia lor,sta in mainile mele,ca o uriasa bucata de marmura,datele lor genetice vor iesi la suprafata mai devreme sau mai tarziu.Ma uit la ele si incep sa ma pregatesc pentru ce va urma.Nu stiu cum sa va explic toate sentimentele astea pe care le am.Le vad mici si le vad mari in acelasi timp...
Ah si voiam sa fie atat de simplu postul asta si cand colo...
Am observat ca la inceputul meseriei de mama,eram programata sa gandesc astfel:ah,o sa le invat sa faca tot ce eu nu am invatat...pentru ca eu am o gramada de lucruri neimplinite,nu stiu sa schiez,sa patinez,sa joc tenis,sa fiu o fire sportiva,sa ma dau cu rolele...Apoi am stat un pic linistita si m-am uitat la ele.Le-am intrebat,le-am observat..Am tras concluzii.Apoi am fost surpinsa de deciziile lor.
Copiii sunt atat de destepti,atat de practici si stiu intotdeauna ce vor.
Nu stiu cand se pierde capacitatea asta formidabila de a face lucrurile cu placere si de a nu bajbai prin viata,facand incercari nenumarate.Si atitudinea asta fata de viata,ca o esenta pura in care sunt prinse toate adevarurile,mi se pare formidabila.Eu am de invatat zi de zi de la copiii mei cate ceva si incerc sa tin ochii larg deschisi,tocmai pentru a vedea clar ce le trebuie.
Am sa incerc sa reiau altadata postarea asta,care se voia a fi un simplu subiect despre activitatile extrascolare ale copiilor,dar care a iesit altceva.
Marturisesc ca mi-e tare drag blogul asta si as vrea sa scriu in fiecare zi,am atatea de spus,dar toate se invalmasesc in cap,e tarziu de fiecare data cand ma apuc sa scriu si se face si mai tarziu de fiecare data..
O sa va povestesc maine ce facem si cum facem.
draga cuca
RăspundețiȘtergereimi pare bine ca ne-am reintilnit
atit de mult imi plac postarile tale, e ca si cum as sta la povesti cu tine
as vrea sa umplu zilnic 200 de comentarii, ca sa stii cit de plina de viata esti, dar mai ales talentata si stralucitoare
de cind sint mama, macar din punct de vedere al aducerii pe lume, traiesc si eu tot felul de stari retrospective in legatura cu mine si cu mine copil.
azi m-am regasit in ceea ce ai povestit despre maria si sa stii ca de atitea ori imi doresc sa ii impresionez pe altii cu acte de ”curaj” si iese rau... acum, citindu-te, inteleg oarecum de ce...
noi nu am avut atitea lucruri la dispozitie, totusi puteam alege pianul, pictura (stii ca si eu am facut cursuri de pictura... dar am ales in cele din urma rosetti si implicit medicina) sau dansul - regretul meu enorm, putin atenuat de faptul ca abia la 20 de ani am facut balet si chiar la Opera...
astazi, pusa in fata unor incercari mult mai mari decit bravadele mele varsatoresti obisnuite, incep sa o ”acuz” pe mama de una-alta...
si pina la urma educatia este doar o caramida la constructia unui individ, dar asta nu ma scuza sa fiu atenta la fiecare tresarire a fetitei mele (ana maria mea e in fecioara, deci seamana cu ileana)
cu atit mai serios si atent si viu mi se pare tot ce scrii
ramin fanul tau nr. 1
(tudor al meu se numeste toto...)
multumesc mult pentru ca traiesti astfel si pentru ca scrii ce traiesti
draga mea,ma coplesesti pur si simplu...sunt doar un om care incearca sa-si faca viata frumoasa,asta e tot.mi se par inutile toate celelalte incercari,orgolii,mici rautati,chiar si ambitiile impinse la extrem care indeparteaza bucuriile astea mici ale vietii..
RăspundețiȘtergeresper sa reusesc sa-ti trimit un mail luuung...