Copilul cel mare vorbeste incontinuu.
Cand nu povesteste ceva,intreaba.Nu exista pauza,nu exista momente de respiro,suntem la foc automat.Cateodata o rog sa taca,pentru ca pur si simplu nu mai pot.M-am uitat la ceas si cel mai mult a tacut cinci minute.
Cand am fost in Tokyo,zile intregi i-am povestit despre comunism.Ma plimbam prin gradinile alea minunate si ii povesteam de Ceausescu.Nu intelegea de ce noi nu avem Imparat si japonezii au.
Azi mergeam prin oras si povesteam despre Napoleon.
Asta pentru ca Muzeul National,NGV,gazduieste o expozitie dedicata celebrului personaj si peste tot sunt afise uriase si pentru ca ne pregatim sa mergem si noi,am primit o mie de intrebari pe zi legate de subiect.La multe nu am stiut sa raspund,evident.
Asa ca aseara,am citit si am luat notite si azi am povestit .Nu a fost suficient.Au venit alte intrebari.
Nu mai am chef sa citesc si in seara asta,sa-si ia o carte de istorie si sa ma lase in pace,zau asa!
Sunt un biet om care vrea sa mearga prin orasul asta superb in liniste,care vrea sa se uite la oameni si cladiri,care vrea sa intre in magazine sa probeze rochii,care moare sa-si aprinda o tigara si sa stea la o cafea in soare,care nu mai are rabdare sa vorbeasca.
Si totusi asta fac zi de zi,incepand de la ora 8 dimineata.Sunt 12 ore pe zi in care explic cate ceva.
Singurul moment de liniste de azi a aratat astfel:
Dupa ce a mancat-o ,m-a intrebat din ce e facuta si de ce are alt gust fata de aia din magazin (asta a fost luata de la italieni) si daca e sanatoasa si cu ce e colorata si de ce nu i-am luat la cornet ca poate avea alt gust si ca noi de ce nu putem sa facem acasa si ca ea ar fi fericita daca am avea o masina mare de facut inghetata si ca poate maine mai venim la italieni ca ar vrea sa o incerce si pe aia cu vanilie da' vanilia din ce se face ....
AAAA
Cand nu povesteste ceva,intreaba.Nu exista pauza,nu exista momente de respiro,suntem la foc automat.Cateodata o rog sa taca,pentru ca pur si simplu nu mai pot.M-am uitat la ceas si cel mai mult a tacut cinci minute.
Cand am fost in Tokyo,zile intregi i-am povestit despre comunism.Ma plimbam prin gradinile alea minunate si ii povesteam de Ceausescu.Nu intelegea de ce noi nu avem Imparat si japonezii au.
Azi mergeam prin oras si povesteam despre Napoleon.
Asta pentru ca Muzeul National,NGV,gazduieste o expozitie dedicata celebrului personaj si peste tot sunt afise uriase si pentru ca ne pregatim sa mergem si noi,am primit o mie de intrebari pe zi legate de subiect.La multe nu am stiut sa raspund,evident.
Nu mai am chef sa citesc si in seara asta,sa-si ia o carte de istorie si sa ma lase in pace,zau asa!
Sunt un biet om care vrea sa mearga prin orasul asta superb in liniste,care vrea sa se uite la oameni si cladiri,care vrea sa intre in magazine sa probeze rochii,care moare sa-si aprinda o tigara si sa stea la o cafea in soare,care nu mai are rabdare sa vorbeasca.
Si totusi asta fac zi de zi,incepand de la ora 8 dimineata.Sunt 12 ore pe zi in care explic cate ceva.
Singurul moment de liniste de azi a aratat astfel:
Dupa ce a mancat-o ,m-a intrebat din ce e facuta si de ce are alt gust fata de aia din magazin (asta a fost luata de la italieni) si daca e sanatoasa si cu ce e colorata si de ce nu i-am luat la cornet ca poate avea alt gust si ca noi de ce nu putem sa facem acasa si ca ea ar fi fericita daca am avea o masina mare de facut inghetata si ca poate maine mai venim la italieni ca ar vrea sa o incerce si pe aia cu vanilie da' vanilia din ce se face ....
AAAA
Baiatul meu cel mare nu prea vorbeste. Nici cand era mic nu era vorbaret.
RăspundețiȘtergereIn ceea ce o priveste pe fetita ta poate ar fi bine sa stabiliti un joc: sa nu ii mai lamuresti toate intrebarile, sa iti spuna mai inainte ea ce parere are. Eventual, oricat de neverosimil i-ar fi raspunsul, sa te declari (macar partial) de acord. De exemplu, cand te intreaba cu ce o fi colorata in verzui inghetata sa emiti ideea ca o fi ... cu frunze de salata (sau menta). Bineinteles ca este vorba de o joaca, la varsta fetelor totul trebuie sa fie o joaca.
Cu baiatul meu cel mic (eh...termina liceul acus :D )stau destul de rar la palavre si bineinteles ca mi-as dori sa aflu cat mai multe din viata lui de licean. Dar ... n-are timp de discutii.
De regula ii raspund fara probleme si o intreb si pe ea,dar acum sunt atat de multe de vazut ,incat pur si simplu nu pot sa procesez si intrebarile ei si sa fiu si atenta la ceea ce vad,ce vreau sa vad,unde trebuie sa merg si la ce statie sa cobor.
ȘtergereSe intampla asta pentru ca nu sunt focusata 100% pe fete,ci pe oras si pe oameni si de aici conflictul.
Dar,in curand ne intoarcem acasa si ne intram in normal:))
o, da, imi amintesc. si zau nu mi-as mai dori:)
RăspundețiȘtergereda,uneori sunt greu de gestionat lucrurile astea..
RăspundețiȘtergere