Nu stiu cum se face,dar intotdeauna stiu cu precizie matematica cand sunt intr-un loc de pe acest pamant,daca ma voi mai intoarce acolo vreodata sau nu.Poate parea pretentioasa treaba asta,dar este verificata de multe ori.Am o varsta,deci se pune.Adica experienta mi-a confirmat aceasta axioma pur personala.Simt,visez,se intampla.De cele mai multe ori in aceasta viata am fost in Munchen.De peste zece ori.Si am stat si foarte mult in toti anii astia.A fost primul oras pe care l-am vazut dupa revolutie,in iarna lui '90.Am nimerit in mijlocul sarbatorilor de iarna,cand totul era de poveste.Aveam 23 de ani si veneam din lumea gri si saraca a Romaniei.Asa ca impactul a fost mare.Aveam concediu o luna si am stat doua luni si jumatate.Am batut orasul cu piciorul in lung si in lat,il stiam pe de rost.Asa ca este un oras pe care il iubesc mult de tot,macar si pentru faptul ca imi pastreaza imaginea tineretii mele intre zidurile lui vechi.
Am fost plecata acolo in ultimele patru zile.Pentru ca am avut treaba,am avut la dispozitie aproximativ o ora jumatate sa ma plimb.Primul lucru a fost sa ma duc in Odeonsplatz,la leii mei,unde este deja o traditie sa-mi fac poza.Cand o sa am timp, o sa caut toate pozele din ceilalti ani si o sa le asez in ordine cronologica.Evident ca am dat o raita prin Marienplatz,unde,indiferent de anotimpul in care sunt in timpul vizitei,mie o sa-mi miroasa vesnic a scortiosoara,vin fiert si castane,ca atunci la prima vizita de Craciun.Pun mai jos cateva poze,intr-o ordine intamplatoare.
In Marienplatz
O amintire despre cum arata orasul imediat dupa razboi:
Cafenea Emporio Armani
Curtea regilor
Leii din Odeonsplatz
Lumea sta la coada la carti:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu