marți, 27 martie 2012

Intrebarea

Am cumparat de-a lungul anilor foarte multe carti despre cum sa-ti cresti copiii.Prea multe.Si prea diferite.Cu opinii care se bat cap in cap.Am stat si am luat notite,dar nu stiu de cate ori am aplicat cele citite.Poate ca mi-a ramas ceva in cap si poate ca,inconstient, ma comport in anumite situatii " ca la carte".





De cele mai multe ori insa, actionez instinctual.In ultima vreme pe M. care are 8 ani,mi-e greu sa o stapanesc.Jupanu' zice ca se intampla asta pentru ca eu nu ma comport ca o mama,eu de fapt sunt sora lor mai mare.Si mai zice ca si eu am cam tot 8-9 ani si cand ma cert cu ele o fac de la egal la egal.Asa o fi,ce sa zic...
Oricum nu exista reteta,eu am momente cand nu stiu ce sa fac,am momente cand imi pierd rabdarea si arunc lucruri prin casa,rup caiete,plang,momente din astea crancene care,alternand cu bataia cu perne sau dormitul in cort in sufragerie sau leapsa prin casa,ma fac sa spun ca nu exista un tipar al "mamei perfecte" si ca fiecare isi da cu parerea dupa propria lui experienta sau pricepere.Habar nu am ce fel de mama sunt si nici nu imi plac etichetele,asa ca o las balta.Imi traiesc viata incercand sa le ajut sa descopere singure in ce fel pot trai pe viitor.
Dintre toate cartile pe care le am,cred ca cel mai mult imi place filozofia lui Osho,care explica lucrurile atat de clar si onest .Restul cartilor sunt construite pe ideea de  planuri minutios elaborate,de rezolvare a conflictelor in trei pasi si cinci piruete,acum el face asa si tu zici asa,apoi daca el face asa,tu zici diferit si tot asa pe minim 200 de pagini.
Cu Osho rezonez destul de mult,mai ales cand spune:

"...fiecare copil se naste inteligent,pur,curat,dar adultii incep sa-l sufoce cu prostiile lor.Copilul are de regula mult mai multa dreptate decat parintii sai,caci el se afla abia la inceputul vietii.Parintii lui sunt deja impovarati,schiloditi de conditionarile lor.Copilul are dreptul la propriul sau sine,la spatiul sau privat,dar parintii lui nu-i permit acest spatiu..." Da,uneori asa e..

Acum,avem o intrebare.Pusa cam des in ultima vreme.Mama,cum se fac copiii?
Prima data mi-a pus intrebarea asta anul trecut,cand a vazut foarte multe gravide in jurul ei si ardea de curiozitate sa afle.Anul trecut mi se parea prea mica sa ii spun ceva,dar am observat cu stupoare ca persoane straine de noi, se simt cumva obligate sa dea explicatii.Nu inteleg ce e in capul lor.Se considera asa de destepti, fara sa aibe insa bunul simt sa-si tina naibii gura si parerile pentru ei sau pentru copiii lor.Au impresia ca sunt buricul pamantului si detin adevarul absolut.Pe langa informatiile astea venite de nicaieri,care aseaza in mintea ei de copila alte semne de intrebare,au inceput sa discute la scoala.Anul trecut i-am oferit o varianta "soft" cu semintele de rosii plantate in ghivece.Tata aseaza samanta,samanta creste si asa se fac copiii.Dar acum nu mai e de ajuns asta,vrea detalii ,cred ca tehnice,care suna asa:pe unde intra samanta aia??!!!O inghite mama,o pune in cafea si o bea ,i se face o injectie???Cum,cum?Le povestisem pana atunci,gradat,despre corpul omenesc,despre cum se dezvolta copilul in burta mamei,pe unde iese,cum e hranit,in sfarsit cam tot ce trebuie sa stie pentru varsta lor.
Dar nu mai e de ajuns,asa ca am inceput sa ma pregatesc serios pentru o alta discutie.Prima data am intrebat-o pe mama ,mama care m-a intrebat ce mi-a venit si cand a aflat a zis ca daca nu-i spun eu,ii zice ea...si nu vreau,pentru ca ea e mult mai plastica in exprimare,daca intelegeti ce vreau sa spun...Am intrebat-o tu cum ai facut ,mama?Direct-asta a fost raspunsul...Nu cred totusi sa fi fost asa...Si zice,ti-am dat o carte...Igiena sexuala.Ma intreb ce-oi fi facut eu cu cartea aia?De colorat n-am colorat-o,am verificat,ca o mai am si acum...Ei de ce nu i s-a parut asa complicat cum mi se pare mie?Dupa ce am intrebat-o pe mama,mi-am cumparat..evident ..o carte..."Cum sa le vorbim copiilor despre sexualitate" scrisa de Linda si Richard Eyre.Mi-a parut interesanta,autorii sunt de parere ca "marea discutie" trebuie sa aibe loc in jurul varstei de 8 ani.Cartea e structurata pe capitole,fiecare capitol avand ca tema discutia cu copiii intre 8-13 ani,cu cei intre 13-16 ani si 15-19 ani.Sunt exemple de dialoguri pe care le poti initia tu ca parinte,folosindu-te de metafore,de imagini,comparatii,etc.Mai multe despre carte gasiti aici.
Eu nu stiu daca pot construi un asemenea "scenariu" la mine in sufragerie,dar in mod sigur,cartea este o sursa de inspiratie.Eu imi iau notite acum:


Mai jos cate ceva despre subiect,din "cartea despre copii-Osho":

"...Aceasta a fost dintotdeauna considerata o problema-ce trebuie si ce nu trebuie sa le spunem copiilor.In timpurile de altadata,strategia consta in a nu le spune nimic copiilor despre adevarurile vietii,in a le evita cat mai mult timp posibil,caci oamenii se temeau ei insisi de aceste adevaruri.
Insasi expresia "adevarurile vietii" este eufemistica;ea nu se refera la altceva decat la ascunderea unor fapte simple.Ca sa nu se mai spuna nimic despre sex,ca sa ascunda chiar si cuvantul "sex",oamenii au inventat expresia "adevarurile vietii".Care adevaruri ale vietii?Tot secretul este sa nu vorbesti despre sex.
In trecut,intreaga umanitate a trait in aceasta amagire,dar copiii descopera mai devreme sau mai tarziu despre ce e vorba.Din pacate,cel mai adesea ei descopera acest lucru prea devreme si intr-o maniera gresita.Intrucat nu a fost nimeni avizat care sa le spuna despre ce e vorba,sunt nevoiti sa faca ei propriile investigatii.Ei aduna informatii din toate sursele pe care le au la dispozitie,si din pacate acestea sunt numai surse penibile,oameni frustrati sau reviste pornografice.Ei isi formeaza astfle o conceptie gresita despre sex pe care o vor purta cu ei  toata viata,iar principala cauza sunteti voi parintii.Intreaga lor viata sexuala poate fi afectata de informatiile gresite pe care le-au adunat in copilarie"

E complicat,nu-i asa?
Pana o sa gasesc calea cea mai buna ,sa ne uitam la acest videoclip amuzant:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu