Spaime

Mi-e frica de multe lucruri.In primul rand sa nu li se intample ceva copiilor.Familiei.Apoi mi-e frica de Alzheimer,mi se pare ceva infiorator sa nu ii recunosti pe cei dragi si sa nu iti mai stii viata.Si mai sunt cateva spaime minore.Pe toate incerc sa le stapanesc si sa nu le dau mai departe.
Dar spaima de care nu pot sa scap si care ma bantuie zi de zi este cea de cutremur.Spaima pe care o port cu mine din seara de 4 martie 1977.Senzatia de groaza.Stiu cu precizie matematica tot ce am facut in seara aia.Imi aduc aminte ca tata s-a dus in bucatarie si s-a apucat sa spele paharul de bere,pana ce a venit mama sa i-l smulga din mana.Evident ca am coborat pe scari si am facut multe greseli.Ne-am intors in apartament la putina vreme dupa cutremur sa ne luam hainele.Dupa atatia ani de zile de la cutremur, cand intru intr-o incapere ma uit prima data dupa stalpii de rezistenta.Nu ma duc la cinematografele vechi.
Da,azi a fost cutremur de 8,8 in Japonia.8,8 si a tinut 2 minute.Am vazut imagini ingrozitoare,cu masini care mergeau pe strada si care au  fost surprinse de apa.Aflu ca la Tokyo sunt 3 morti.Cat am fost acolo m-am temut de un cutremur,dar toata lumea spunea ca nu am de ce sa-mi fac griji pentru ca sistemul este bine pus la punct si ca oamenii sunt pregatiti pentru asa ceva.
Despre asta vreau sa vorbesc.Aici nu se discuta despre asa ceva,desi este zona seismica si oricand ne putem astepta la un cutremur marePregatire pre-dezastru,pregatire pentru ce este dupa.De cate ori am intrebat la gradinita si la scoala cum procedeaza in caz de cutremur,s-au uitat la mine ca la o nebuna.Nu,nu sunt nebuna voiam doar sa stiu cum fac.Unde ii duc pe copii,de unde pot fi preluati,chestii din astea.Le-am explicat fetelor de nenumarate ori ce trebuie sa faca,am incercat sa nu le sperii si sa pastrez un ton calm.Nu am sustinere nici din partea lui D,care glumeste de fiecare data cand deschid subiectul.Trebuie sa stim fiecare in ce parte sa se duca in cazul in care se intampla ceva.Unde alergi prima data,la scoala ,la gradi?Cum stim unii de altii?Un punct de intalnire stabilit in prealabil ar fi bine de stiut...o geanta pregatita,cu acte,apa,mincare,bani,haine.
Ma gandesc cum o sa arate Bucurestiul cand o sa iasa 2 milioane de masini pe strazi...In noaptea aia de 4 martie,dupa ce ne-am linistit cat de cat,am pornit-o cu mama si tata din Berceni in zona Chibrit unde stateau bunicii mei,asa ca am strabatut practic tot orasul.Nu a fost un accident in noaptea aia,stiu ca tata era extrem de impresionat de felul in care s-au comportat toti soferii.Toate imaginile alea mie mi-au ramas intiparite in minte foarte clar.
Nu inteleg de ce subiectul asta e tratat cu atata superficialitate.De ce spunem mereu "cum ne-o fi soarta"..Asa e,nimic de comentat,dar poate ca daca autoritatile ar fi puse la punct,daca elevii si oamenii ar stii ce sa faca si cum sa faca,in cazul unui dezastru lucrurile ar sta intr-un anume fel.
Ies la aer.Cat o sa stau la soare,am sa ma gandesc la ce obiect as lua din casa.Imi aduc aminte de secventa din Weeds cand Nancy da foc casei in care au crescut copiii ei si pleaca in alta parte sa o ia de la inceput.Baiatul cel mic intreaba ce ai luat de acolo,ai luat hamsterii,ai luat albumul cu poze?Da,albumul cu poze.Ce altceva?